EXCLUSIV Moțiunea de cenzură a PNL: ”Guvernul-marionetă trebuie să plece / Actuala putere are o agendă de grup infracțional organizat” 

de Roxana Preda     HotNews.ro
Joi, 7 iunie 2018, 12:15 Actualitate | Politic


Ludovic Orban
Foto: Facebook / Ludovic orban
​România se află în fața unei provocări fără precedent, agenda Guvernului Dăncilă, condus în fapt de Liviu Dragnea, fiind aceea a unui ”grup infracțional” al cărui scop este subordonarea justiției și amputarea atribuțiilor președintelui, se arată în draftul moțiunii de cenzură ”Opriți guvernul marionetă” inițiată de PNL și obținut de HotNews. Liberalii spun că actul de guvernare a fost viciat pentru că principalul obiectiv a fost acela de a asigura protecția lui Liviu Dragnea în fața legii. De asemenea, liberalii acuză politica antieuropeană a actualei puteri, România riscând astfel să devină membru de rang inferior al Uniunii Europene. Un alt motiv pentru care ”guvernul-marionetă” ar trebui să plece de la Palatul Victoria constă în contraperformanțele economice ale executivului, liberalii afirmând că Guvernul nu a arătat dacă mai poate plăti pensiile și salariile angajaților.

Textul moțiunii de cenzură va fi supus aprobării Biroului Executiv al PNL și rămâne deschis negocierii cu partenerii de discuții din Parlament. 

Cele mai dure critici vizează demersurile coalției PSD-ALDE în ceea ce privește subordonarea justiției și a Curții Constituționale a României. ”Nicicând în întreaga istorie post-decembristă, nici măcar în guvernele de forță ale PSD aflate sub patronajul președintelui Ion Iliescu, românii nu au mai remarcat această preocupare obsesivă pe care ați manifestat-o pentru a subordona Justiția”, spun inițatorii.   

”Drepturile infractorilor au devenit o prioritate”

Liberalii acuză faptul că, fără a rezolva problema penitenciarelor și ignorând cu totul problemele reale cu care se confruntă simplii cetățeni, sub mandatul actualului ministru al Justiției prioritatea zero a constat în protejarea infractorilor. 

”Ați pus sub semnul întrebării funcționarea unor instituții fundamentale într-un stat democratic și acum încercați să le discreditați și să le subordonați liderului suprem – Liviu Dragnea! Ați promis reformă, dar ne-am pricopsit cu un eșec de proporții în ceea ce privește implementarea politicilor publice pe care vi le-ați asumat în domeniul Justiției! (....) În mandatul actualului ministru al Justiției, drepturile infractorilor au devenit o prioritate, iar cele ale cetățenilor vătămați au fost total ignorate. Și chiar și acest fapt a fost doar de fațadă!”, se mai arată în document. 

Liberalii mai acuză faptul că deciziile CEDO au fost ignorate, iar guvernanții au eșuat în îndeplinirea obiectivelor din Mecanismul de Cooperare și Verificare. ”Achitarea de această responsabilitate a fost una deplorabilă! Asta cu atât mai mult cu cât Guvernul PSD-ALDE și-a asumat public ridicarea MCV în mandatul actualei Comisii Europene, însă deja oficialii europeni ne-au informat că acest obiectiv a fost ratat”, mai afirmă inițiatorii.

Singura preocupare a fost protecția lui Liviu Dragnea și a lui Călin Popescu Tăriceanu în fața legii, lupta cu justiția și subordonarea acesteia fiind adevăratele priorități, în detrimentul statului de drept, consideră liberalii. 

”Actul de guvernare a fost viciat în dauna interesului legitim al românilor, totul doar pentru a sluji unui plan ascuns, menit să le asigure protecție în fața legii liderilor politici marcanți ai celor două formațiuni politice de la guvernare, în frunte cu Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Toate eforturile dumneavoastră s-au concentrat doar pentru ca o castă de lideri politici să nu mai răspundă pentru ilegalitățile comise. Lupta cu Justiția și subordonarea sa au ocupat un rol esențial în preocupările Guvernului, în detrimentul legii și a principiilor unui stat de drept”, se arată în draftul moțiunii de cenzură. 

PNL afirmă că acțiunile caoliției de guvernare în domeniul justiției pun România într-o situație fără precedent. ”Guvernul PSDragnea nu are nimic de a face cu oamenii cinstiți ai acestei țări, având un singur scop, acela de a asigura pârghia politică pentru disoluția autorității legii și modificarea mecanismelor din Justiție în scopul politizării sistemului. România se află în fața unei provocări fără precedent. Acum mai mult ca oricând este nevoie să fim uniți împotriva unei puteri abuzive, concentrate în mâinile unui singur om, interesat doar de prăduirea resurselor țării și de a-și îndestula camarila”, se arată în document. 

Dăncilă nu are curajul să se opună deciziilor arbitrare ale șefului de partid 


Inițiatorii mai spun că în mandatul premierului Viorica Dăncilă ”Justiția și instituțiile statului au ajuns doar niște unelte politice pentru Guvernul-marionetă controlat de Dragnea”. Ei o acuză pe Dăncilă că nu are curajul să se opună deciziilor arbitrare ale șefului său de partid și asistă pasiv la transformarea legilor justiției în ”legi de protecție personală pentru Dragnea”. 

”Actuala Putere are o agendă de grup infracțional organizat. Iată doar câteva dovezi evidente: doriți redefinirea grupului infracţional organizat, abrogarea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, redefinirea abuzului în serviciu și a mărturiei mincinoase”, se mai precizează în document. 

PSD amputează atribuțiile președintelui, cu ajutorul CCR

Un alt obiectiv al actualei puteri, în opinia liberalilor, este transformarea șefului statului în simplu spectator, cu ajutorul Curții Constituționale. 

”CCR, prin majoritatea controlată de PSD, a decis amputarea atribuțiilor președintelui. PSD încercă să facă din președintele statului, ales prin vot direct, doar un simplu spectator. PSD, cu mâna CCR, a mutat astfel decizia privitoare la revocarea procurorilor marilor parchete în curtea ministrului Justiției, ministru numit politic care poate lua oricând decizii politice arbitrare, înlocuind procurori în funcție de interese politice. Această abordare contravine poziției Uniunii Europene care s-a poziționat împotriva politizării justiției”, se arată în document.

Liberalii acuză imcompetența guvernului, atât în ceea ce privește gestionarea politicii fiscale, cât și a politicii externe a României. ”Am ajuns cu toții să ne rușinăm atunci când vorbim despre Guvernul României, fie în plan extern, fie în interiorul țării. Nu a fost niciun moment un secret faptul că doamna Viorica Dăncilă nu îndeplinește decât formal această funcție, adevăratul prim-ministru fiind, în fapt, domnul Liviu Dragnea”, se arată în document.

Guvernul atentează la Pilonul II de pensii


Unul dintre captele de acuzare se referă concret la declarațiile controversate ale guvernanților referitoare la soarta Pilonului II de pensii. Am ajuns astăzi să dezbatem o moțiune de cenzură împotriva celui de-al treilea guvern garantat de domnul Dragnea, deoarece Guvernul Dăncilă amenință, prin miniștri săi, proprietatea privată a 7 milioane de contribuabili la Pilonul 2 de pensii. Nu există nicio garanție că Guvernul Dăncilă nu-i va lăsa pe actualii angajați fără banii de pensie!”, mai precizează sursa citată.    

Liberalii spun că de la începutul anului de când a preluat formal funcția de prim-ministru, Viorica Dăncilă nu a făcut altceva decât să genereze panică și neîncredere în rândul investitorilor străini și să adâncească și mai tare evoluțiile economice negative. 

”Indicatorii statistici din acest an spun aproape totul despre incompetența vădită a acestui guvern! Guvernul Dăncilă poate fi numit, pe bună dreptate, guvernul scumpirilor! Inflația, adică ritmul de creștere a prețurilor de consum, a ajuns la 5,2%, fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani. Știți oare cât de puternic ați erodat puterea de cumpărare a populației, a salariaților și a pensionarilor?”, se arată în documentul citat. 

”Mai puteți plăti salariile și pensiile?”


Inițiatorii mai arată că executivul nu a lămurit lucrurile în ceea ce privește plata salariilor și a pensiilor, în condițiile în care încasările la buget nu sunt cele estimate: ”Nu ne-ați lămurit dacă Guvernul va putea plăti pensiile și salariile până la sfârșitul anului! Deși spuneți că aveți bani în buget, datele publicate de Guvern demonstrează contrariul! Veniturile care vin la buget cresc pe jumătate față de viteza cu care cresc cheltuielile!”.

Potrivit cifrelor prezentate de inițiatori, deficitul bugetului general consolidat a ajuns numai după primele 4 luni ale anului la 0,65% din PIB, adică la peste 6 miliarde de lei, deși în anul 2017, în aceeași perioadă a anului, bugetul a înregistrat excedent bugetar de 1,35 miliarde de lei. ”În plină creștere economică, cu o guvernare PSD-ALDE, România trăiește ca săracul satului, pe datoria scrisă pe caiet. Din anul 2012 și până astăzi, datoria publică a statului român a crescut cu 100 de miliarde! Numai de la ultimele alegeri din anul 2016, ați îndatorat România cu peste 24 de miliarde”, se afirmă în draftul moțiunii.

Politica fiscală a fost făcută ”franjuri” 

De asemenea, liberalii arată că politica fiscală a fost făcută ”franjuri” prin desele modificări ale Codului Fiscal. Astfel, după ce în anul 2017 Guvernul a făcut peste 260 de modificări ale Codului fiscal, anul acesta, numai în primele 3 luni au mai fost operate încă 120 de modificări.

Liberalii invocă neîndeplinirea obiectivelor asumate în programul de guvernare în privința construcției de autostrăzi, haosul din educație și din sistemul sanitar, precizând că majorările salariale pentru unii medici, nu pentru toți, nu rezolvă în niciun fel boala cronică în care se zbate sistemul public de sănătate. Ei mai spun că majorările de salarii s-au făcut, în cea mai mare parte pe seama bugetelor spitalelor, lăsându-le fără resurse minimale de funcționare

PNL mai acuză politica antieuropeană a actualei guvernări, care riscă să facă din România un membru de rang inferior al Uniunii Europene. ”Toate acestea ne arată, clar, o conduită antieuropeană, aflată la mare distanță de valorile şi principiile fundamentale care stau la baza Uniunii Europene. Din cauza acestui asalt asupra instituțiilor statului, România este pe cale să devină un exemplu negativ în UE și să devină un stat membru de rang inferior”, se arată în document.



















3236 vizualizari

  • -2 (12 voturi)    
    guvernul marioneta (Joi, 7 iunie 2018, 12:29)

    andrei108 [utilizator]

    care este de fapt guvernul uselist. Pai cu motiuni de cenzura de genul asta vrei sa vi tambalistule? Stii si tu dinainte ca nu o sa treaca, pentru ca ai pregatit motiunea exact ca sa nu treaca. Si astfel am mimat ca facem opozitie. USL traieste!
  • +2 (2 voturi)    
    pentru ca opozitia a stat pe linie moarta (Joi, 7 iunie 2018, 12:33)

    misa2002_2006 [utilizator]

    motiunea de cenzura de data aceasta va trece?
    ca au mai fost si altele si degeaba..
    implicarea opozitiei in luarea deciziilor acestor infractori a fost pe linie moarta..
    efort de a convinge persoane din partidul de guvernamant ca nu sunt pe directia buna.. nul! :(
    si iata unde au ajuns.. fond suveran..procentul de cotizatie la pensie pilon 2 micsorat...ciordache modifica, a cata oara, codul de procedura penala..ca sa se poata absolvi de vini in cazul infractiunilor..
    miting anuntat de dracnea numai cu psd-isti..cand miting inseamna dezbatere publica pe seama unor subiecte..
    si cate mai sunt pe lista neagra a guvernarii psd..
  • +6 (6 voturi)    
    Pacat ca in Romania nu este opozitie!!! (Joi, 7 iunie 2018, 13:14)

    MirceaIo [utilizator]

    Incredere "0" in opozitia din Romania! Pai PNL nu a votat suspendarea lui Basescu??? Toti sunt sunt din aceiasi plamata. Niste hoti de la A la Z!! USL=PNL+PSD+ALDE. auzi, Ponta zis si "Sobi" a devenit baiat bun. Pai cine e socrul sau Dl Sarbu+hot. Cum sa ai incredere in hotii astia!??
  • +8 (8 voturi)    
    Bun. De acord. (Joi, 7 iunie 2018, 13:29)

    TheBlizzard [utilizator]

    Guvernul "marioneta" <ar trebui> sa plece. Actuala putere are o agendă de grup infracțional organizat. De accord si cu asta.
    Si...? Ce este de facut...? Concret. Din punct de vedere politic.
    Altfel, cele spuse de catre Orban, au aceeasi valoare cu postarea mea.
  • +4 (6 voturi)    
    ce clanta ai! (Joi, 7 iunie 2018, 13:58)

    revo [utilizator]

    Cand erai in USL (2011- 2014) nu ti-a mai auzit nimeni gurita! Atunci a fost bine cand ati crescut datoria publica!
  • +5 (5 voturi)    
    Vedem la urmatoarele alegeri (Joi, 7 iunie 2018, 15:19)

    Ord [utilizator]

    cat va obtine PNL sub Orban, eu cred ca mai putin fata de 2016. Orban nu are carisma, nu a facut nimic ca sa iasa in evidenta de cand este in politica si este un lider sters pe care votantii cu capul pe umeri l-ar vota doar daca ramane el si Iliescu in turul 2.
  • +1 (1 vot)    
    gaunosenia politrucienilor (Joi, 7 iunie 2018, 16:49)

    nash pandelica [utilizator]

    ce titlu tare, l'a speriat pe nicu d'a facut in itzari.
    cu cat titilurile sunt mai pompoase, mai amenintzatoare sau chiar napraznice, cu atat continutul este mai gaunos, mai lipsit de consistenta.
    sunt curios, can' s'or roti la guvernare (!), conf. intelegerii de la grivco si usl'am, ce titluri vor gasi tovarsii de drum din pesedea.
    sa fie intr'un ceas bun, bre sica !
    daca vz iese, ne canti ceva la mandolina. :-)
  • +4 (4 voturi)    
    Orice ai face nu convingi. (Joi, 7 iunie 2018, 16:57)

    ouyang [utilizator]

    Ieri pnl a votat cot la cot cu psd. Să pape și primarii lor niște pensii speciale. Eu mă car. Nu mai stau să se unească mocirloșii intr-o opoziție de ‘dreapta’. Atât știți. Să îi trageți și pe ăia noi și curați în smegma politicii românești, modusul operandi default pentru orice politician român: furt și impunitate. Sictir PNL.
  • +1 (1 vot)    
    Speranta (Joi, 7 iunie 2018, 18:58)

    EU_e_cu_noi [utilizator]

    Mesajul e bun, dar pentru ca motiunea sa treaca, Dragnea trebuie sa primeasca o condamnare cu executare maine.
  • +1 (1 vot)    
    ieri ati votat pensii speciale! (Joi, 7 iunie 2018, 20:27)

    Francisc 1 [utilizator]

    acum faceti gargara?
  • 0 (0 voturi)    
    bai Orbane, sunteti aceiasi hoti ! (Joi, 7 iunie 2018, 21:48)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    mimati opozitia.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version