Liviu Dragnea i-a temperat, în spatele ușilor închise, pe social-democrații care au insistat în ultimele zile cu scenariul suspendării președintelui Iohannis, dacă refuză să o demită pe șefa DNA. Potrivit surselor Hotnews.ro participante la sedință, Dragnea ar fi trasat sarcini clare liderilor PSD.

Liviu Dragnea si noul BPN al PSDFoto: Hotnews

"Nu vreau să alimentăm scenariile privind o posibilă suspendare a președintelui. Încercați să evitați declarațiile în acest sens. Până nu apare oficial motivația CCR, nu este cazul să permitem speculații pe tema suspendării lui Iohannis", și-ar fi început discursul Dragnea în fața liderilor PSD potrivit surselor citate.

Președintele PSD și-ar fi continuat apoi discursul vorbind despre organizarea mitingului din 9 iunie.

Înaintea ședinței CEX preşedintele organizaţiei PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că, în cazul în care şeful statului nu respectă ordinea constituţională, singura cale de urmat este suspendarea președintelui.

"Eu cred că nu e vorba de părerea PSD, dacă preşedintele unei ţări, în speţă România, nu respectă Constituţia trebuie să fie o opinie unanimă a cetăţenilor că trebuie suspendat şi demis un asemenea preşedinte. Eu sunt unul dintre susţinătorii acestei idei", a afirmat Buzatu, la Palatul Parlamentului, înaintea ședinței conducerii PSD.

Și liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, a declarat că va strânge semnături pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis, în cazul în care acesta nu semnează decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA.

Președintele PSD Liviu Dragnea înainte de a intra în ședința CEX a evitat să comenteze subiectul suspendării. ”Azi discutăm despre miting”, a declarat el sec.