Senatorul PSD Șerban Nicolae a declarat, pentru agenția Mediafax, că în cazul în care președintele Klaus Iohannis va refuza să o demită pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA se poate vorbi „serios” despre o suspendare a șefului statului, din cauza încălcării unei decizii a CCR.

Serban NicolaeFoto: Agerpres

Întrebat dacă s-ar impune suspendarea lui Klaus Iohannis, după deciziei de miercuri a Curții Constituționale a României (CCR) prin care șeful statului urmează să emită decretul de revocare a șefei DNA, Șerban Nicolae a spus că se poate vorbi cu seriozitate despre acest subiect.

"E de discutat foarte serios de data aceasta pentru că practic, în mod evident, președintele României refuză obligativitatea unei decizii a Curții Constituționale și refuză supremația Constituției. La acest lucru se referă textul din Constituție care vorbește de încălcări grave ale Legii fundamentale. În caz de încălcări grave ale Constituției, președintele poate fi suspendat și se organizează referendum pentru demitere. În mod evident, dacă președintele României comite un asemenea gest de sfidare a unei decizii a CCR, a pune sub semnul întrebării autoritatea CCR și practic de negare a supremației Constituției și a obligativității normele, înseamnă că domnul Iohannis nu mai e președintele României de facto și nu ne mai rămâne decât să stabilim acest lucru", a afirmat senatorul PSD.

Cu toate acestea social-democratul a precizat că se îndoiește că președintele Klaus Iohannis nu va ține cont de decizia Curții Constituționale.

"Practic o persoană care încalcă cu bună știință Constituția nu poate să fie apărătorul Constituției și cel care veghează la buna funcționare a autorităților publice. E clar că lucrurile acestea trebuie să revină în sarcina unei alte persoane care să îndeplinească funcția de președinte al României. Dar mă îndoiesc. N-aș vrea să merg cu speculațiile atât de departe. Nu cred că domnul Iohannis se va agăța de funcția de președinte chiar în contra Constituției. Nici mie nu mi-a convenit niște decizii ale CCR, dar asta nu înseamnă că mi-aș permite vreodată, din postura de deținător al unei funcții publice, să sfidez CCR, Constituția și deciziile date de Curte", a completat Nicolae.

Acesta a făcut și o speculație juridică, spunând că judecătorii CCR au spus în mod expres că Iohannis trebuie să semneze decret de revocare, pentru a nu putea fi invocat ca precedent în cazuri similare.

“Este cât se poate de radicală (comunicatul de presă al CCR – n.r.). E prima oară când îi spune cu subiect și predicat «ai de făcut asta». Eu aș face o speculație juridică, în sensul că au particularizat-o foarte precis acum pe Kovesi și de aceea punctul 2 spune că președintele trebuie să emită decretul de revocare al procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, tocmai ca să nu poată fi invocat direct ca precedent pentru situații similare. Adică să poată fi analizate și alte situații individual. Curtea nu a spus «domnule, dacă se cere revocarea atunci președintele să emită decretul de revocare al acelui șef din Parchet a cărui revocare se solicită». Nu. A zis foarte clar «dispensa asta se referă nu la chestiuni de principiul, ci strict la speța Kovesi»”, a conchis Șerban Nicolae.

CCR arată, în comunicatul oficial de miercuri privind decizia de existență a conflictului instituțional între președinte și ministrul Justiției, că șeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruța Kovesi.

Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit, cu majoritate de voturi, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul șefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kövesi.