Fostul lider al UNPR, deputatul Valeriu Steriu, și senatorii Iustin Talpoș și Ion Ganea au anunțat marți că pleacă din PMP, și trec la la PSD. „I-am trimis lui Dragnea trei lingăi, să-i fie de bine”, a comentat Traian Băsescu care însă a convocat o sedință de urgență la PMP, mai ales că, odată cu plecarea celor doi senatori, rămâne fără grup parlamentar în Camera superioară. Potrivit unor surse politice, spre PSD se vor orienta alți doi deputați din partidul lui Băsescu - Cristian Sefer și Adrian Mocanu, iar un al treilea, Ion Tabugan, a anunțat deja pe 22 mai ca părăsește PMP și devine independent, cel mai probabil urmând să treacă la PSD, potrivit surselor citate. Cristian Sefer a precizat însă pe Facebook că nu intenționează să demisioneze din PMP.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE 6 Traian Băsescu a declarat, după ședința PMP, că știa despre negocierile parlamentarilor proprii cu PSD. „Despre cei patru știam de mai multe săptămâni că sunt în negocieri cu PSD. Ieri au dat asigurări că nu pleacă, azi au plecat. Eu nu spun că nu s-a întâmplat un lucru bun. Sțiu că PMP a fost considerat vulnerabil de toate partidele și au avut dreptate. Dacă îmi pare rău de cineva îmi pare rău de Talpoș”, a spus Băsescu, precizând că lui Talpoș i s-a promis că după terminarea mandatului va primi un post de inspector.

Șeful PMP a precizat că va susține moțiunea de cenzură a PNL, chiar dacă s-ar afla în aceeași tabără cu Victor Ponta. „Nu facem nazuri la Victor Ponta când este vorba de căderea Guvernului Dăncilă. Totul este să nu fim bătuți ca data trecută, când ne-au bătut cu 100 de voturi”, a spus el.

UPDATE 5Partidul lui Traian Băsescu rămâne fără grup parlamentar la Senat după plecarea lui Ioan Talpoș și Ion Ganea. Băsescu a convocat o ședință de urgență.

UPDATE 4Traian Băsescu reacționează: „I-am trimis lui Dragnea trei lingăi, să-i fie de bine”

UPDATE 3 Senatorul PMP Ion Ganea a declarat pentru News.ro că începând de marţi va face parte din grupul PSD.

"Începând de astăzi mă voi alătura grupului PSD din Senat", a spus Ganea.

UPDATE 2 Deputatul Cristian Sefer susține, într-o postare pe Facebook, că nu și-a exprimat intenția de a demisiona din PMP. "Având în vedere informațiile apărute recent în mass-media se impun două precizări: Nu am discutat cu nimeni referitor la trecerea mea la un alt grup parlamentar. Nu mi-am exprimat sub nici o formă intenția de a demisiona din PMP", scrie el.

UPDATE Și Senatorul PMP Ioan Iustin Talpoș a trecut la PSD, potrivit anunțului făcut marți pe pagina de Facebook de liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

"Senatorul de Maramures Iustin Talpoș s-a înscris azi în Partidul Social Democrat. Domnul senator Talpoș se alatură unei echipe politice puternice în Maramureș și va activa începând de azi în grupul PSD din Senatul Romaniei și in cadrul organizației PSD Baia Mare pe plan local," scrie Zetea, alături de fotografii în care apare cu Talpoș.

Astfel, PSD va echilibra situația la Camera Deputaților, după ce patru deputați au anunțat că trec la partidului Victor Ponta, Pro România - Emilia Meiroșu, Mircea Titus Dobre, Gabriela Podașcă și Nicolae Bănicioiu.

Aceste mișcări politice au loc în contextul în care este așteptată o moțiune de cenzură depusă de opoziție până la finalul acestei sesiuni împotriva guvernului condus de Viorica Dăncilă.

De altfel, primarul Capitalei Gabriela Firea declara luni seară că cel puţin şapte parlamentari de la mai multe formaţiuni au semnat adeziuni la PSD, în faţa preşedintelui partidului, Liviu Dragnea.

Traian Băsescu a anunțat săptămâna trecută că vrea să denunțe, la Congresul partidului, fuziunea dintre UNPR și PMP, spunând ulterior că după ce își finalizează mandatul de senator, în 2020, vrea sa iasă din politică.

Ce spune Steriu despre gestul său, pe Facebook:

"În lumina evenimentelor și declarațiilor publice din ultimul timp, mă simt nevoit să adopt o poziție publică. Nu este ceva ce mi-am dorit sau ceva care să-mi facă plăcere, dar este un gest necesar pentru a putea să-mi păstrez intacte stima de sine și respectul.

Am condus UNPR spre PMP în speranța sinceră și onestă că două proiecte politice mici pot să dea naștere unui proiect politic mediu. Și pentru că am simțit o responsabilitate față de miile de aleși locali și cei peste 150.000 de alegători. În aceste condiții se impun niște precizări și lămuriri.

După ce PMP și-a văzut sacii UNPR în căruța proprie și a făcut pragul electoral cu votanții UNPR, fuziunea se pregătește să fie denunțată. Cred că asta spune mai multe despre PMP decât despre UNPR. Președintele Băsescu a făcut acest anunț clar și răspicat, la ședința Comitetului Executiv Național de acum o săptămână. Congresul PMP de pe 16 iunie va deschide lucrările cu acest denunț, care este primul punct pe ordinea de zi. Se pare că abia așteptau să scape de noi toți, după ce, unul câte unul, oameni de mare valoare din UNPR precum Cristian Diaconescu sau Ion Toma, au plecat sau au fost îndepărtați. După ce Congresul PMP va accepta această propunere, practic se validează despărțirea oficială a celor două partide. Ce înseamnă asta? Într-un cuvânt: Libertate! Toți cei din UNPR care au venit alături de PMP ca simpli membri, consileri locali sau parlamentari provenind din fostul UNPR și care activează în prezent în grupurile PMP au libertatea de a-și alege un nou drum politic.

Și eu aleg libertatea, așa cum știu că o vor face foarte mulți dintre colegii mei. În actuala formă a conducerii PMP am rămas ultimul reprezentant venit din conducerea UNPR după ce alți colegi de-ai mei au fost excluși sau au plecat ca formă de protest față de un partid care nu reușește să livreze proiecte politice majore.

Pentru cei care se vor grăbi să ridice piatra: nu, nu părăsesc corabia pe vreme de furtună. Sunt ultimul care părășește o navă în aflată în derivă, al cărei căpitan refuză să o mai conducă.

De ce s-a ajuns aici? Sunt multe motive, dar puține care merită să fie consemnate. Ce este important de reținut este că motivele despre care a început să se vorbească în public sunt false. Exact ca în bancurile cu Radio Erevan, datoriile invocate nu sunt ale UNPR, ci ale PMP, și nu sunt de 2 milioane de euro, ci de 2 milioane de lei. În rest, consultare prealabilă în partid nu s-a făcut, iar subiectul a fost forțat pe gâtul membrilor CEN.

Adevărul adevărat despre PMP este acesta: Președintele Traian Băsescu a anunțat că în 2020 se va retrage din viața politică; membrii sunt tot mai debusolați și tind să abandoneze un proiect la care până și fondatorul său renunță; partidul este preocupat să se izoleze politic, făcând alianțe locale fără nicio logică politică generală, ci doar pentru niște avantaje care azi sunt, mâine nu mai sunt; partidul alungă oameni buni, în condițiile în care nume importante din partid, fondatori, personalități sau motoare electorale au ales să-și caute viitorul în altă parte, fără ca ele să fie înlocuite cu oameni care să aibă măcar aceleași calități. Exemplele sunt suficiente: Prim-Vicepreședintele Cristian Diaconescu, Prim-Vicepreședintele Siegfried Mureșan, Prim-Vicepreședintele Ion Toma, Vicepreședintele Gelu Vișan, precum și nenumărați alți lideri locali. În aceste condiții, PMP riscă să rămână epuizat de resursă umană de calitate și atunci întrebarea devine: cu cine să mai faci politică în PMP? și ce fel de politică mai poți face în PMP?

Iar referitor la politică, merită subliniat și fetișizarea relației cu Republica Moldova, în condițiile în care resurse umane și materiale au fost mutate aproape integrat în ultimele șase luni, iar dividendele acestor investiții s-au văzut la alegerile din Chișinău de pe 20 mai: puțin peste 3.000 de voturi, sub pragul electoral. Este clar că a fost o decizie strategică greșită și este clar că ‘’Proiectul Moldova‘’ rămâne nelămurit și cu rezultate neasumate de către conducerea centrală a partidului. O altă realitate care este ascunsă sub marele preș din PMP.

Totul conduce la o singură concluzie: Prea puțin, prea târziu, prea greșit. Mult prea puțin, mult prea târziu și mult prea greșit ca să mai poată să existe viitor pentru PMP.

Ce urmează pentru mine?

Sfârștiul experimentelor și întoarcerea acasă, din punct de vedere politic. Am aproape un deceniu de experiență cu proiecte politice aflate în construcție (UNPR) sau în dezvoltare (PMP), am nenumărate runde de alegeri în care am văzut că și în politică se adeverește vorba aceea care spune că nota cel mai greu de obținut nu e 10, ci 5. În cazul alegerilor, 5%. Aleg, conștient și responsabil, să-mi aduc aportul la stabilitate în Parlament. Mă întorc în familia mea politică, PSD. Revin în grupul PSD din Camera Deputaților.

Opoziția nu-și dorește unitate, este mult mai fericită să se bucure de victorii mărunte în grupuri răzlețe. În atare condiții, cred că datoria unui parlamentar ales de către alegătorii unei circumscripții, dar reprezentând egal toți românii, este să-și vadă pe mai departe de obiectul său de activitate: să facă legi și să susțină tot ce este constructiv și în interesul cetățenilor și al societății.

Cu PSD și alături de PSD am participat la integrarea României în UE, în NATO, la consolidarea economiei și la creșterea generală a bunăstării populației, care este pe o pantă ascendentă din 2001 încoace. Nu este puțin lucru și de aceea sunt bucuros să mă întorc să fac ceea ce știu mai bine, alături de partidul care mi-a oferit mereu șansă să-mi pun cunoștințele și abilitățile în serviciul societății.

Sunt vremuri complicate pentru noi toți, iar în vremuri complicate avem datoria de a fi responsabili. Avem așteptări pe care trebuie să le îndeplinim și provocări la înălțimea cărora trebuie să ne ridicăm. Avem datoria să dăm ce este mai bun din noi, cu maturitate politică, seriozitate profesională și responsabilitate personală. Avem obligația să ne opunem unor strategii, tactici și dezinformări politice care riscă să arunce România într-o negură tulbure, în care cetățeanul de bună credință rămâne tot mai izolat, tot mai singur, tot mai debusolat și tot mai injectat de ură.

Am credința că nu sunt singur în aceste crezuri și că sunt tot mai mulți cei care văd ce se întâmplă acum și aleg să răspundă ferm și asumat acestor strategii de laborator.

Sunt convins că putem continua să construim România și îndrăznesc să cred mai departe în România."