​Fostul premier Victor Ponta a relansat, luni, partidul Pro România cu atacuri la adresa PSD, fără a nominaliza însă. El a susținut că formațiunea sa este un „Stat Up Party” cu orientare pro-europeană și a făcut apel la foștii săi colegi și colaboratori să i se alăture.

Victor PontaFoto: Agerpres

​„Marile partide tradiționale au o incapacitate structurală de a se schimba, de a se adapta, și asta v-o spune cineva care a încercat să schimbe un mare partid politic. În fața acestei incapacități de schimbare, un proiect Start Up, mai mic, cu resurse mici, cu riscuri mari, poate să producă beneficii. (...) Dezvoltarea României ține de capacitatea clasei politice de a ține pasul cu dezvoltarea. Să nu ne mai comportăm ca Meșterul Manole. Cei care am format acest Start Up politic avem o gândire europeană”, a spus fostul premier.

El a criticat aluziv PSD pentru discursul neadaptat la realități, specific mai degrabă unei societăți totalitare, menționând, printre altele, și că vrea „să facă familia ca acum 1.000 de ani”.

„O societate nu poate să progreseze scoțând în față analfabeți politic, care se califică doar pentru că sunt obedienți”, a precizat el.

Victor Ponta a făcut apel la foștii colegi să i se alăture.

„Sper ca la această echipă să se alăture alți oameni care acum din motive personale stau în locuri în care nu se simt bine. Nu vreau să ni se alăture baronetul, Oprișanii”, a mai spus el.

„Candidatul la prezidențiale e aici în sală, şi nu sunt eu”

Ponta a anunțat că în toamnă se va organiza un Congres al partidului, care va desemna şi candidatul la alegerile prezidenţiale din 2019.

"În octombrie-noiembrie vom face un congres, nu doar să ne alegem pe funcţii, ci să stabilim toate aceste politici. Vrem să desemnăm candidati pentru Parlamentul European din rândul celor care vorbesc şi limba română şi limba engleză bine. Vreau să desemnăm un candidat la prezidenţiale, pentru că în acest moment există doi candidaţi din zona . Amândoi, redutabili. Şi domnul Iohannis, şi domnul Tăriceanu. În zona de centru, centru-stânga nu există niciun candidat. Noi vom propune un candidat, este astăzi aici în sală. E aici în sală şi nu sunt eu", a spus Victor Ponta.

De asemenea, el a anunțat că Pro România va depune o cerere pentru constituire de grup parlamentar, în prezent acesta fiind format din 11 deputaţi.

Lângă Victor Ponta și de ceilaţi doi co-fondatori ai Platformei Pro România, Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu, au urcat pe scenă fostul ministru de Finanţe, Ioana Petrescu, fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, fostul ministru al Comunicaţiilor în guvernul Grindeanu, Augustin Jianu, Emilia Meiroşu, Gabriela Podaşcă, fostul ministru al Turismului, Mircea Dobre, Mihai Sturzu, Cătălin Nechifor şi de Alin Văcaru, ultimul fiind şi secretarul general al Pro România.