Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat sâmbătă că îi aşteaptă pe foştii pedelişti, aflaţi acum în PNL, în partidul său, mesajul vizându-i în special pe cei care sunt nemulţumiţi de acţiunile liderului Ludovic Orban.

Traian Basescu la B1Foto: Captura B1TV

"Eu zic să ne batem doar cu jumătate din PNL, pentru că eu am spus PDL-iştilor >, dar ăştia nu au dat pe filmare, am spus >, aşa că îi aşteptăm pe cei care se uită la Sică Mandolină cu neîncredere pentru trăsnăile pe care le face", a declarat Traian Băsescu, la Baia Mare, citat de Mediafax.

Pe de altă parte, liderul PMP a criticat dur guvernarea PSD, despre care spune că pierde banii europeni, deoarece "nu se pot fura" "I-a interesat doar mărirea pensiilor, despre asta e interesul politic al PSD, pentru propriul electorat, nu dezvoltarea generală a ţării, nu banii europeni. Vin ca nişte retarzi şi ne arată ce autostrăzi vor face din bani în parteneriat public-privat şi nu spun ce fac cu banii primiţi gratis de la Uniunea Europeană", a mai spus Băsescu.