Fifor, despre "dezertorii" din PSD: Este o lipsă crasă de onoare şi de respect atât faţă de cei care au votat PSD, cât şi faţă de colegi

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 24 mai 2018, 23:23 Actualitate | Politic


Mihai Fifor
Foto: Agerpres

Ministrul Apărării, vicepreşedintele PSD Mihai Fifor, lansează joi seară un atac la adresa "dezertorilor" din PSD, spunând că decizia acestora de a se alătura "adversarilor politici" dovedeşte o lipsă crasă de onoare şi de respect atât faţă de cei care au votat PSD, cât şi faţă de colegi şi îi numeşte "trădători" care vor să împiedice cu orice preţ îndeplinirea programului de guvernare, potrivit news.ro.

Într-un comunicat de presă transmis de PSD, Mihai Fifor spune că speră că "aceşti oameni sunt conştienţi că trădătorii nu sunt niciodată iertaţi, nici măcar de cei pentru care trădează". 

”Cei care au părăsit PSD, în speranţa unui câştig politic efemer, trădează voturile cetăţenilor! Este o lipsă crasă de onoare şi de respect, atât faţă de cei care au votat PSD, cât şi faţă de colegi. Aceşti trădători sunt doar un angrenaj din planul subversiv de a împiedica cu orice preţ îndeplinirea programului de guvernare. Sper că aceşti oameni sunt conştienţi că trădătorii nu sunt niciodată iertaţi, nici măcar de cei pentru care trădează. Odată ce au ales acest drum ruşinos, nu mai există cale de întoarcere. Mai devreme sau mai târziu, vor fi penalizaţi tocmai de cei care acum le promit încredere”, a transmis Mihai Fifor.

El subliniază că PSD a fost, este, şi va fi cel mai puternic partid din România: ”PSD este partidul care a realizat şi realizează cele mai importante lucruri pentru România şi pentru bunăstarea concetăţenilor noştri. Rămânem uniţi pentru a duce la îndeplinire cel mai ambiţios program de guvernare pe care l-a avut România în ultimele decenii”.

Mihai Fifor mai susţine că există presiuni enorme şi se alocă resurse uriaşe pentru dezbinarea PSD, prin orice mijloace, cu scopul de a împiedica partidul să ducă la capăt "aceste reforme vitale pentru societate şi democraţie”.

Fostul ministru al Turismului Mircea Titus Dobre şi deputatul Gabriela Podaşcă au anunţat, miercuri, că au demisionat din PSD şi s-au înscris în ProRomânia, partidul fondat de Victor Ponta. Dobre a spus că un singur om a confiscat Guvernul şi Parlamentul şi realizează legi în interes personal, arătând că nu are ce să reproşeze foştilor colegi din organizaţia de la Constanţa pe care i-a anunţat înainte de a face acest gest, fără a transmite acest lucru însă şi celor din conducerea naţională a partidului. Mircea Titus Dobre a fost ministru al Turismului în guvernele Grindeanu şi Tudose, el fiind totodată şi purtător de cuvânt al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa.




















567 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    singurica_care prezinta onoare si respect (Joi, 24 mai 2018, 23:36)

    rov [utilizator]

    pentru votantul pezede e viorica, doar de dracul lui drac_nea...
  • +2 (2 voturi)    
    toti in cor (Joi, 24 mai 2018, 23:37)

    zicsieu [utilizator]

    sa cantam la popor. cantati camarazii neamului, cantati si jucati.
  • +4 (4 voturi)    
    Fifor (Joi, 24 mai 2018, 23:38)

    traiansoare [utilizator]

    Băi Fifor, cei care am votat PSD nu ne-am imaginat că o să puneți o momîie idioată prim-ministru.
    Așa că las-o jos cu trădarea. Eu sunt parlamentar PSD, dar voi vota pentru o eventuală moțiune de cenzură contra d-nei Dăncilă. Nu poți pune, băi, o idioată la conducerea țării, cât ar vrea Dragnea să conducă.

    M-am asigurat că, și dacă ai pile la hotnews ca să afli cine sunt, n-o să poți.

    Aștept pârnaia pentru tine, jegule!
    • +1 (1 vot)    
      De-abia acum realizati ... (Vineri, 25 mai 2018, 22:12)

      blackarrow [utilizator] i-a raspuns lui traiansoare

      d-le parlamentar psd cat de grava e situatia ?? cand a pus-o pe dancila premier, parca v-a pus o oglinda , acum v-a ajuns si voua rahatul la nas si nu-l mai suportati, ai ? Dar sa votati cu doua maini toate tampeniile alea de legi ale "justitiei ", ,sa sustineti oameni ca ciordache, oportunisti ca grindeanu si tudose si chiar sa taceti complice -deh, omerta, fiecare ar clinciul lui -la toate gugumaniile Marelui Jeg , pentru toate astea n-ati avut nici un scrupul !!
      Degeaba te dai rotund , din punctul meu de vedere (si nu-s singurul) esti un zero , n-am vazut un singur parlamentar psd care sa aiba coloana vertebrala ,sa faca ceva bun pt. noi . Te poti iluziona cat vrei , fiecare pasare piere pe limba ei .
      • +2 (2 voturi)    
        Care e diferenta? (Sâmbătă, 26 mai 2018, 10:00)

        imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui blackarrow

        Pana la urma care este diferenta dintre user-ul traiansoare si toti medicii si asistentele care au iesit la protest?

        Cand trebuia la vot sau la proteste anti-justitie, toti "aveau treaba". Acum ca le sunt afectate interesele (mai bine zis li s-au promis bani, dar surpriza), au iesit). Asa si traiansoare. Acum se da rotund ca treaba e groasa. Dar 30 de ani, aparent, totul era lapte si miere. Fix acum s-a stricat. Nu-i asa?

        Daca chiar este parlamentar, sunt si eu curios, banii nostri, contirbutiile la sanatate, in ce se baga? Spitalele arata de parca au fost lovite de bobme din WW2. De scoli nu mai zic. Astea s-au intamplat acum peste noapte? De acum s-a trezit?

        Dar na... cand sultanul mustacios anunta ca de fapt doar anumite persoane vor avea tratament preferential, brusc toti "dau in gat" tirania borfasului teleormanean.

        Mai sa fie! Toti sunt patrioti cand le este afectat buzunarul sau alte beneficii si ne dau noua lectii.

        Si limbajul tipic "M-am asigurat că, și dacă ai pile la hotnews ca să afli cine sunt, n-o să poți."

        Desigur, ma indoiesc ca este un parlamentar. Nu ar avea ce cauta aici. Ca sa nu mai vorbesc ca ma indoiesc ca se asteapta ca fifor sa citeasca articole despre el insusi si sa vada "ah, deci un user a zis ceva rau despre mine, ia sa vad daca e din parlament". La priu e un pustan care scrie ca sa nu vorbeasca. Sa fim seriosi, cine scrie in comentarii "eu sunt parlamentar" si explica ce voteaza pe Hotnews?

        Asta ca sa nu mai zic ca si daca e asa... chiar daca ar fi. Ce relevanta are? Daca scrie si se lauda aici dar nu isi exprima ingrijorarile sau nu voteaza unde trebuie, in Parlament, la ce bun?

        Deci indiferent, sa ne scuteasca...

        Cu alte cuvinte, mi-am exteriorizat frustrarile doar...
  • +3 (3 voturi)    
    in aceeasi propozitie ? (Joi, 24 mai 2018, 23:46)

    om_normal [utilizator]

    psd si onoare?
  • +3 (3 voturi)    
    niste sobolani cu totii (Joi, 24 mai 2018, 23:49)

    EMC2*2/2#@4 [utilizator]

    anii trecut dadeau OG uri ca sa fure primarii din alte partide... acum fac pe fata mare...
    Sictir!
  • +4 (4 voturi)    
    Intreb asa ca idee (Vineri, 25 mai 2018, 0:05)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Sa inteleg ca PSDistii nu s-au plimbat din partid in partid in functie de cum le iesea lor bine?

    Intreb doar...
  • +2 (2 voturi)    
    ''Este o teama viscerala legata de (Vineri, 25 mai 2018, 9:06)

    scaraotchi [utilizator]

    probabilitatea de a se intoarce roata....! Cine l-a slujit cu obedienta pe El Grande Lider pana acum, il va sluji in continuare si in conditii....jilave...!
  • +1 (1 vot)    
    au! (Vineri, 25 mai 2018, 12:47)

    andrei1232000 [utilizator]

    Toti oamenii de onoare din PSD au tradat alte partide. In frunte cu Dragnea. si mai putem mentiona pe veselul Codrin, pe ultra competenta Olguta, pe repetentul expert in drept Nicolicea. Ca sa nu mai vorbim de cei de la ALDE in frunte cu seful lor, care a distrus toate partidele pe la care a trecut.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version