Victor Ponta își pregătește următoarea mutare în conflictul cu Liviu Dragnea. Fostul premier vrea să facă grup parlamentar Pro România, la Camera Deputaților. În acest moment însă, potrivit regulamentului, acest lucru nu este posibil. Cu toate acestea, Ponta și-a plănuit mișcările astfel încât disputa pe care o va genera odată cu solicitarea sa să fie tranșată la Curtea Constituțională. Demersul lui Ponta ar putea fi susținut de opoziție, în contextul în care în acest moment au loc, la nivel parlamentar, negocieri neoficiale în perspectiva moțiunii de cenzură anunțate de PNL.

Victor PontaFoto: Agerpres

"Avem 10 deputați Pro România și vom cerere înființarea unui grup parlamentar", a anunțat Victor Ponta în conferința de presă de la Constanța unde a prezentat ultimele două achiziții la nivel parlamnetar: deputații Titus Dobre și Gabriela Podașcă.

Înființarea unui grup parlamentar este o miză importantă pentru Victor Ponta pentru că i-ar valida partidul și i-ar permite accesul la deciziile Camerei Deputațiilor. Potrivit regulamentului membrii unui grup parlamentar au acces la funcții în structura de conducere a Camerei și în comisiile de specialitate.

În prezent regulamentul de organizare și funcționare internă nu permite deputațiilor care au plecat din partidele pe lista cărora au candidat la alegeri să-și facă grup parlamentar. Mai exact, regulamentul prevede negru pe alb, la articolul 13, aliniatul 6, că "deputaţii care părăsesc grupul parlamentar din care fac parte devin deputaţi neafiliaţi, dacă nu se afiliază unui alt grup parlamentar. Deputaţii rămaşi neafiliaţi nu-şi pot constitui un grup parlamentar".

Cu toate acestea, Victor Ponta plănuiește să ceară recunoașterea grupului său parlamentar, invocând o decizie a Curții Constituționale din 2010, prin care a fost recunoscut grupul UNPR, în urma unei modificări de regulament. Vezi aici decizia Problema fostului premier este că, în 2015, PSD aflat la guvernare a modificat din nou, printr-o hotărâre, Regulamentul Camerei, eliminând posibilitatea ca deputații neafiliați să-și poată constitui grup parlamentar, modificare care este valabilă și în prezent (Vezi aici).

Sursele citate susțin că Ponta vrea să invoce principiul conform căruia deciziile CCR sunt definitive şi general obligatorii, iar în cazul în care solicitarea sa va fi respinsă de conducerea Camerei, acesta ar intenționa să sesizeze Curtea Constituțională. Surse politice au declarat pentru Hotnews.ro că acesta ar putea fi ajutat de o serie de parlamentari de la alte formațiuni politice care vor semna contestația la Curte (Potrivit legii sesizările la Curte pot fi făcute de un grup parlamentar sau de 50 de deputați și senatori)

Sursele citate susțin că Victor Ponta ar fi fost sfătuit chiar de Gabriel Oprea să invoce decizia CCR favorabilă în 2010 fostului președinte UNPR. De altfel, Ponta are în plan o colaborare cu foștii colegi pentru a folosi logistica din teritoriu a UNPR-ului, aceasta constând în sedii și organizații teritoriale.

În prezent 10 deputați s-au alăturat lui Victor Ponta fapt care îi permite să solicite înființarea grupului.

Deputații Pro România sunt: Gabriela Podașcă, Titus Dobre, Ion Tabugan, Emilia Meiroșu, Cătălin Nechifor, Mircea Baniaș, Sorin Cîmpeanu, Daniel Constantin, Eugen Durbacă și Alin Văcaru.

Ultimele negocieri din Parlament

Demersul lui Ponta are loc în contextul în care există în interiorul PSD parlamentari nemulțumiți care consideră că premierul Dăncilă împreună cu miniștrii cabinetului său trebuie să plece pentru că afectează grav imaginea partidului și a României. Surse politice au declarat pentru Hotnews.ro că, în cazul votului la o eventuală moțiune de cenzură, Ponta nu va ezita să colaboreze cu liberalii pentru a da jos Guvernul.

Totodată, președintele PSD, Liviu Dragnea a reacționat miercuri seară declarând că demersul opoziției nu are șanse de reușită, chiar dacă doi foști premieri social-democrați, cu „atitudine de șobolan”, încearcă să rupă voturi din tabăra social-democraților.

„Este vorba de o atitudine de șobolan a unor doi foșți premieri ai partidului, dar ca orice șobolan, știți, rod puțin, dar până la urmă nu se dărâmă casa. Majoritatea este stabilă, avem suficiente voturi, nici pe departe nu vor strânge voturi pentru a trece moțiunea de cenzură. Dar eu vreau să punctez încă o dată: miza finală nu este guvernarea. Sunt dispuși să sacrifice orice, inclusiv stabilitatea României pentru ca acelele legi (legile justiției -n.r.) să nu fie adoptate. Aceasta este miza, să nu mai lăsăm lumea în confuzie”, a spus Dragnea, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

La nivel parlamentar există o serie de mișcări și negocieri. PSD și ALDE contracarează și au demarat, la rândul lor, negocieri pentru a racola parlamentari de la alte partide astfel încât să nu le fie afectată majoritatea parlamentară. Sursele citate susțin că senatorul Daniel Zamfir, proaspăt demisionar din PNL se înscrie la ALDE.

Potrivit calculelor, ca o moțiune de cenzură să treacă este nevoie de votul a jumătate plus unu din numărul parlamentarilor, mai exact 233 de voturi. PSD și ALDE au împreună 245 de mandate și susținuți de UDMR (30) și Minorități (17) ajung la 292 de parlamentari. PNL,USR, PMP au 162 de parlamentari plus 11 parlamentari neafiliați care, teoretic, ar putea vota alături de opoziție. Practic, opoziția ar avea nevoie de 60 de voturi. Acestea ar putea veni, teoretic, 30 de la UDMR, 17 de la Minorități și 13 chiar de la PSD.