Dragnea: Iohannis a stat la masă cu un stat care încă nu e recunoscut de România – Kosovo / Nu suspendarea președintelui este miza noastră acum, dar nu o să stăm cu mâinile încrucișate
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat vineri că preşedintele Klaus Iohannis „a stat la masă” cu un stat care încă nu e recunoscut de România – Kosovo şi a afirmat că este „aproape imposibil de sperat” că mai poate fi o relaţie instituţională cu preşedintele Klaus Iohannis, transmite Agerpres.
„Se constată că nu se poate avea niciun fel de relaţie cu Klaus Iohannis. (…) Ne-am uitat şi noi cu atenţie că a stat la masă cu un stat care încă nu e recunoscut de România – Kosovo. E bine, e rău? Doar citim în presă şi vedem tot felul de analize făcute de tot felul de analişti. Nici nu ştim, s-a consultat cu cineva, a luat vreo decizie acolo, a propus ceva, a promis ceva în numele României? Habar nu avem”, a acuzat liderul PSD.
”De acolo (de la reuniunea informală a Consiliului European şi de la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest) a avut grijă să mai ceară o dată demisia primului-ministru şi să mai atace o dată guvernul şi PSD. E greu, aproape imposibil de sperat că mai poate fi o relaţie instituţională, orice fel de relaţie cu acest om, pentru că, din păcate, la toate semnalele, la toate invitaţiile la dialog, la toată dorinţa noastră de colaborare, care cel puţin mie mi-a atras şi în ultimele zile şi de mai mult timp tot felul de critici din partea unor oameni de bună credinţă, nu a avut niciun răspuns”, a spus Dragnea la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă se impune suspendarea preşedintelui, Dragnea a spus: „Nu asta este miza noastră acum, totuşi mai important decât Klaus Iohannis, chiar dacă el nu crede, este România, stabilitatea acesteia, dar asta nu înseamnă că o să stăm pur şi simplu cu mâinile încrucişate, aşa ceva nu se va întâmpla”.
