Ministrul de Interne, Carmen Dan, nu a dorit să comenteze luni deciziile procurorilor în dosarul ''Microfonul'', dar a afirmat că ancheta este ''una serioasă'', scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am văzut concluziile anchetatorilor. Nu comentez decizia procurorilor. Mi s-a părut o anchetă serioasă", a declarat Carmen Dan, la Parlament, înainte de şedinţa BPN al PSD.

Procurorii de la Parchetul General au clasat dosarul deschis în legătură cu dispozitivul de înregistrare găsit în locuinţa ministrului de Interne, Carmen Dan, au declarat vineri pentru Agerpres surse judiciare.

Postul Digi24 relatează ca procurorii au închis dosarul întrucât, spun ei, nu a fost vorba de violare a domiciliului şi a vieții private, aşa cum afirma Carmen Dan.

Potrivit anchetatorilor, microfonul nu funcţiona şi a fost instalat de doi bărbați chemați tocmai pentru a verifica dacă în apartamentul închiriat de ministrul de Interne în București există tehnică de înregistrare.