Klaus Iohannis va participa vineri, la Ruse, la reuniunea Bulgaria-Austria-România, unde va discuta cu omologii săi din cele trei state despre preluarea președinției Consiliului UE și prioritățile agendei europene, informează Administrația Prezidențială.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

Întâlnirea informală reunește în acest format preşedinţii celor trei state care dețin succesiv preşedinţia Consiliului Uniunii Europene (UE) în acest an și în primul semestru al anului viitor. ”Discuţiile se vor axa pe agenda europeană actuală în vederea facilitării unei bune coordonări şi cooperări pe parcursul celor trei preşedinţii ale Consiliului UE. Președintele Klaus Iohannis va exprima interesul României de a colabora împreună cu Bulgaria şi Austria pentru îndeplinirea obiectivului comun de avansare a agendei europene în interesul cetățenilor”, potrivit sursei citate.

Șeful statului va transmite că, pe perioada mandatului, România va avea o abordare pragmatică a unor ”obiective fezabile”, astfel încât ”cetăţenii europeni să beneficieze de valoarea adăugată a proiectului european”.