Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a scris vineri peFacebookcă doar Parlamentul poate să retragă votul de încredere dat premierului, iar șeful statului nu are nimic de-a face cu această chestiune. Declarația vine după ce Klaus Iohannis a spus că îi retrage încrederea premierului Viorica Dăncilă și îi cere public demisia.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

”Trebuie să ne raportăm, înainte de orice, la atributele conferite de Constituţie președintelui! În ceea ce priveşte atât capacitatea de a conduce Guvernul, cât şi suportul politic necesar, singurul în măsură să dea un verdict este Parlamentul. Parlamentul asigură controlul asupra Executivului, Parlamentul dă votul de încredere Guvernului şi numai el poate să-l retragă. Preşedintele nu are nimic de-a face cu această chestiune”, a scris Tăriceanu.

Klaus Iohannis a declarat vineri că își retrage încrederea dată premierului Dăncilă și că îi cere public demisia.

Iohannis a spus că Dăncilă nu face față poziției de premier, transformă Guvernul într-o vulnerabilitate, refuză să respecte Constituția și principiul colaborării loiale între autoritățile statului.

Decizia lui Iohannis vine după ce premierul a fost în Israel fără să anunțe și a susținut în guvern un memorandum secret pentru relocarea ambasadei la Ierusalim, fără consultarea șefului statului. De asemenea, Dăncilă a refuzat să meargă vineri la discuțiile convocate de Iohannis pe tema conflictului dintre executiv și BNR.