Fostul președinte Traian Băsescu îl acuză pe liderul PSD Liviu Dragnea că a afectat interesele României prin anunțul privind mutarea ambasadei din Israel. Odată cu declarațiile lui Dragnea România a călcat în picioare dreptul internațional, se leapădă de poziția UE, crește riscul terorist pe teritoriul țării și își pierde credibilitatea în fața partenerilor externi, spune Băsescu.

Traian BasescuFoto: captura B1 TV

”Ambasada României mutată de la Tel Aviv la Ierusalim? Un neisprăvit din Teleorman a făcut praf şi pulbere 60 de ani de diplomaţie consistentă şi inteligentă în Orientul Apropiat, în relaţiile cu Israelul şi cu ţările arabe”, a scris Băsescu, pe pagina sa de Facebook.

Fostul șef al statului mai spune că liderul PSD nici măcar nu este capabil să înțeleagă consecințele faptelor sale, în timp ce ”biata Dăncilă este pur şi simplu în postura marionetei nevinovate, iar Meleşcanu este în situaţia ticălosului care îşi pune piciorul în ghips crezând că scapă de responsabilitate”.

”Decizia mutării ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim este una cu efecte capitale în politica externă a României. Printre multe altele, odată cu declaraţia lui Dragnea, România a pierdut statutul de “honest peace broker” (broker de pace onest) atât pentru Israel cât şi pentru toată Lumea Arabă, a călcat în picioare dreptul international, se leapădă de poziţia Uniunii Europene, creşte riscul terorist pe teritoriul României, răstoarnă încrederea pe care în mod egal o aveau în România şi ţările arabe şi Israelul. Nu mai vorbim de interesele pentru dezvoltarea relaţiilor economice cu ţările arabe”, argumentează fostul președinte.

Băsescu insistă că Dragnea nu are atribuții în materie de politică externă: ”Mă întreb care din atribuţiunile preşedintelui Camerei Deputaţilor îl îndreptăţesc pe acesta la o astfel de decizie ? Preşedintele Iohannis are obligaţia să acţioneze şi imediat şi ferm. PS - pentru amatorii de speculaţii: sunt un admirator al poporului evreu şi a istoriei lui zbuciumate şi un susţinător fără rezerve a unei soluţii de pace în Orientul Apropiat”.