Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, joi, că prefectul şi subprefectul vor fi asimilaţi cu secretarii de stat, potrivit noului Cod administrativ care se află în dezbatere parlamentară, transmite Agerpres.

Paul StanescuFoto: Agerpres

"Ieri (miercuri - n.r.) s-a înfiinţat în Parlament o comisie specială în ceea ce priveşte Codul administrativ, pentru a trece cât mai repede, vom avea un Cod administrativ la finalul acestei sesiuni parlamentare şi vom lămuri foarte, foarte multe lucruri. În primul rând, aş vrea sa vă spun că prefectul şi subprefectul vor fi asimilaţi cu secretarii de stat, asta ca sa nu ne mai dăm după deget. Prefectul şi subprefectul fiind reprezentanţii guvernului în teritoriu este normal să fie oameni politici, să vină odată cu guvernul, să reprezinte politica guvernului şi să fie secretari de stat. Nu sunt de acord să spunem că prefectul este altceva, o persoană neutră să spunem aşa. Niciodată nu vom putea spune acest lucru pentru că el este numit în teritoriu de către un guvern care sigur este politic", a declarat Stănescu.

Totodată, el a adăugat faptul că discuţiile sunt aproape de final şi în ceea ce priveşte formula de finanţare a unităţilor administrativ-teritoriale şi săptămâna viitoare se va discuta şi acest lucru împreună cu asociaţiile de municipii, oraşe şi comune, astfel încât să intre cât mai repede în Parlament. De asemenea, în curând vor fi aprobate şi două ordonanţe de urgenţă ce vor aduce reglementări în domeniile achiziţiilor publice şi parteneriatului public-privat.

"Cele mai mari întârzieri le-am avut din cauza achiziţiilor publice. Am mers la Bruxelles, am discutat noţiunea de achiziţii publice, am luat platforma, ne-am inspirat din legea achiziţiilor publice din Germania. La parteneriatul public-privat sigur că nu am inventat noi roata, am căutat să găsim în Europa o formă a normelor şi a legii care să ne ajute, pentru că avem ca exemplu China, care vrea să investească", a completat el.