Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, joi, că ALDE este "împotriva" proiectului de lege depus la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) şi care prevede că orice sumă de bani mai mare de 1000 de euro trimisă în România va trebui justificată prin documente.

Calin Popescu TariceanuFoto: senat.ro

"Nu văd justificarea. Sunt români care fac eforturi foarte mari. Milioane de români care au plecat în străinătate să lucreze, care îşi câştigă viaţa şi îşi obţin veniturile, care au dreptul să şi le gestioneze cum doresc, să le trimită în ţară la familii, să le depună la bănci, să îi investească. Nu ştiu de unde această atitudine care mie mi se pare vecină cu spiritul miliţienesc care domnea odată în România, nu ştiu dacă nu este tot un fel de reverberaţie a modului de gândire pe care unii din cei care funcţionează astăzi în sistem îl au şi iată că regăsim antenele trimise şi în tot felul de zone la care nu ne aşteptam. Pe scurt, suntem împotrivă, ca să fie clar", a spus Tăriceanu, citat de News.ro.

Preşedintele Comisiei economice din Senat, liberalul Florin Cîţu, a afirmat săptămâna trecută că la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) există un proiect de lege care prevede că orice sumă de bani mai mare de 1.000 de lei trimisă în România va trebui justificată prin documente.

Proiectul de lege de pe site-ul ONPCSB prevede, la art. 7 (5), că: "Pentru activitatea de remitere de bani, entităţile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 1.000 euro".

Totodată, art. 7 alin (7) spune că persoanele fizice au la dispoziţie maximum trei zile lucrătoare de la momentul în care au efectuat tranzacţia să raporteze informaţii la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Astfel, proiectul spune că entităţile raportoare au obligaţia de a raporta către Oficiu tranzacţiile cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro. De asemenea, instituţiile de credit şi instituţiile financiare definite conform prezentei legi vor transmite rapoarte on-line privind transferurile externe în şi din conturi, în lei sau în valută, a caror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, iar pentru activitatea de remitere de bani, entităţile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 1.000 euro.

Proiectul de lege prevede şi răspunderea civilă, disciplinară, contravenţională, administrativă sau penală, în caz de nerespectare a prevederilor, iar pentru persoanele fizice se sancţioneză cu avertisment sau cu amendă cuprinsă între 25.000 şi 150.000 lei.