Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat ce crede despre mitingul PSD de susținere a familiei tradiționale, că rămâne de văzut ce se va întâmpla. Iohannis a spus că în problema revizuirii Constituției pentru redefinirea familiei, Parlamentul este cel care va decide când se va ține referendumul. Pe de altă parte, el a precizat că nu va promulga modificările la legea referendumului și va cere opinia Curții Constituționale.

”Să vedem odată mitingul organizat și să vedem care va fi scopul acestui miting, nu pot să mă pronunț despre o chestiune care este momentan doar la nivel de idee”, a răspuns șeful statului referitor la mitingul anunțat de PSD pentru susținerea familiei tradiționale.

De asemenea, întrebat dacă vede posibilă organizarea în mai a referendumului pentru revizuirea Constituției în sensul redefinirii familiei, șeful statului a precizat că Parlamentul va decide: ”Referendumul a fost solicitat de un număr important de cetățeni și, cu siguranță, atunci când Parlamentul va decide că e nevoie să se țină, se va ține acest referendum. Aici rolul președintelui se pare că este în curs de diminuare prin demersurile pe care le face Parlamentul, legislația încă este în circuit și vom vedea cum se finalizează”.

În context, Iohannis a explicat că nu va promulga modificările la legea referendumului și va cere punctul de vedere al Curţii Constituţionale a Românie. "Aşa cum a ajuns acum la mine nu va fi promulgată. Am oarece nemulţumiri în privinţa ei şi voi cere opinia Curţii Constituţionale”, a declarat Iohannis.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat în 4 aprilie, în calitate de for decizional, cu 195 de voturi "pentru”, 71 de voturi "împotrivă” şi 6 abţineri, Legea referendumului, trimisă la reexaminare de către preşedinte Klaus Iohannis. Astfel, aceasta urmează să ajungă din nou la preşedinte pentru promulgare în forma iniţială.

Potrivit textului legii, “cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului".