Deputatul USR Lucian Stanciu-Viziteu afirmă că majoritatea membrilor Comisiei SRI au aflat din presă despre audieri

de Alina Neagu     HotNews.ro
Joi, 12 aprilie 2018, 10:35 Actualitate | Politic


Lucian Stanciu-Viziteu
Foto: cdep.ro
Deputatul USR Lucian Stanciu-Viziteu susţine că majoritatea membrilor Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI au aflat din presă despre audierea lui Horia Georgescu, potrivit Agerpres. Viziteu, care este membru în Comisia SRI, îi solicită preşedintelui comisiei, Claudiu Manda, să respecte procedurile parlamentare şi pe propriii colegi din comisie şi să nu îi mai pună în situaţia de a afla din mass-media despre audierile programate a avea loc în doar câteva ore.

"Astăzi (joi - n.r.) îl vom audia în cadrul Comisiei de control SRI pe fostul şef al Agenţiei de Integritate, Horia Georgescu, însă majoritatea membrilor comisiei au aflat despre această audiere din presă. Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru, săptămâna trecută fiind aceeaşi situaţie cu audierea domnului Soviani. Conform procedurilor, membrii comisiei trebuie informaţi cu cel puţin 24 de ore înainte că urmează să aibă loc o audiere. Şi în acest caz însă am fost informat despre audierea din această dimineaţă abia ieri seară" a afirmat Lucian Stanciu-Viziteu.

Potrivit deputatului USR, membrii comisiei sunt puşi în imposibilitatea de a se pregăti aşa cum trebuie asupra audierilor pentru că sunt informaţi târziu: "Îi solicit domnului Manda şi colegilor săi din PSD să nu îşi mai bată joc de legile ţării, de banul public şi de ceilalţi colegi din comisie. Chiar dacă pentru partidul aflat la guvernare încălcarea legilor a devenit cutumă, am speranţa că şi dânşii pot învăţa să îşi respecte ţara, cetăţenii şi Constituţia, aşa cum am văzut în aceste zile în Congresul american, acolo unde audierile importante se stabilesc cu săptămâni înainte. Domnule Manda, nici Parlamentul şi nici comisiile de specialitate nu sunt instrumente politice în mâinile celor care deţin majoritatea. Ele reprezintă cetăţenii. Aruncând în derizoriu aceste instituţii demonstraţi că de fapt nu vă pasă nici de ţară, nici de Constituţie şi nici de cetăţeni."



















1016 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Nesimtire (Joi, 12 aprilie 2018, 10:56)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Să ceri unui borfas din PSD sa respecte procedurile e o utopie. El face pipi pe proceduri, legi etc ca orice mafiot din gruparea INFRACTIONALA organizata din care face parte.
  • +2 (2 voturi)    
    Stimate domnule deputat USR (Joi, 12 aprilie 2018, 13:55)

    Spiky [utilizator]

    Pesedeii consideră Constituția preșul de la intrarea Parlamentului, pe care ei, din când în când, își șterg picioarele de noroi.... Vorba lui Iorgovan/Iliescu: noi te-am făcut, noi te călcăm în picioare....


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version