Manda: Horia Georgescu va fi audiat în Comisia SRI joi

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 11 aprilie 2018, 14:51 Actualitate | Politic


Horia Georgescu
Foto: Agerpres
Preşedintele Comisiei de control parlamentar al SRI, Claudiu Manda, a anunţat că joi va fi audiat fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate Horia Georgescu. Manda afirmă că audierea va avea loc în condiţiile în care există neconcordanţe între declaraţiile lui George Maior şi ale lui Horia Georgescu de la audieri, potrivit news.ro.

”Mâine (joi - n.r.) dimineaţă, la ora 11.00, o să avem şedinţă de comisie. O să avem audierea domnului Horia Georgescu. Sunt câteva lucruri pe care vrem să le lămurim, neconcordanţe între declaraţiile făcute de domnul Maior la audiere şi de domnul Horia Georgescu. Inclusiv după audierea domnului Maior, domnul Horia Georgescu a apărut în spaţiul public şi a făcut o serie de afirmaţii şi declaraţii în plus. Am avut o discuţie cu domnia sa şi a confirmat că va veni mâine. Înţeleg că va veni cu probe şi va susţine lucruri pe care nu le-a mai spus până acum în faţa comisiei, să dovedească unele lucruri care presupune a fi neadevărate în cele spuse de domnul Maior”, a declarat Claudiu Manda.

Horia Georgescu a mai fost audiat în comisiai SRI pe 15 noiembrie 2017, iar Manda declara atunci că acesta a prezentat o listă de persoane din zona politică - PSD, PNL, PDL - şi a insituţiilor de forţă şi din zona justiţiei, care mergeau la aniversări la sediul K2 al SRI.

"Ne-a relatat despre o zi onomastică a domniei sale la care au participat persoane din conducerea SRI şi persoane politice. Ne-a relatat despre zile de naştere ale şefului SRI la vremea respectivă şi ale prim-adjunctului la vremea respectivă care se ţineau la sediul de la K2 şi la care participau diferite persoane din zona politică, din zona instituţiilor de forţă şi a enumerat cred toate instituţiile de forţă  - nouă ne-a prezentat această listă, nu pot da nume, sunt o parte persoane politice de la PSD, de la PDL, PNL şi tot ce înseamnă zona de forţă din Ministerul Justiţiei şi instituţiile de forţă ale statului", declara atunci Claudiu Manda.



















540 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    pentru ca tot se reunesc ei hai sa dau.. (Miercuri, 11 aprilie 2018, 15:26)

    ..13 [utilizator]

    O sugestie:

    sa imparta audierea in doua sectiuni
    1. una publica - transmisie directa
    2 - una cu usile inchise

    Tin sa reamintesc ca in tarile civilizate asa se practica aceste audieri si ca mai mult - ele sunt sunt pregatite din timp astfel incat ala de e intreabat pregateste si un material in scris care este secret dar raspunde sau nu raspunde in audierea publica si poate lasa raspunsurile pentru sesiunea cu usile inchise sau pentru informatii care vor fi transmise in scris mai tarziu...

    Nu de alta - dar vreau sa stiu si io ce se intreaba acolo ca ultima intalnire cu Coldea imi dete deja oarece temeri ca aia stau mai mult de istorioare ieftine...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version