Senatorul Daniel Zamfir a afirmat miercuri că motivele care au stat la baza propunerii de excludere a sa din PNL vin şi din afara partidului, arătând că va cântări cu privire la o decizie de a se alătura altui partid, însă a admis că a avut discuţii cu PSD şi cu ALDE.

Daniel ZamfirFoto: cdep.ro

"Sunt propus pentru excludere. Am văzut că motivele care au stat la baza propunerii vin dintr-un cumul de fapte, dincolo de frustrările poate de înţeles ale preşedintelui partidului şi anumite interese ale unora din jurul lui. Categoric, motivele excluderii vin şi din afara partidului. Legile pe care le-am propus (...) împotriva cămătăriei categoric au fost motivele care au stat la baza acestei decizii. Mi s-a spus încă de anul trecut că am deviat de la linia partidului. Am spus-o şi în partid şi o să o spun cât voi avea ocazia: am toată convingerea că aceste legi sunt în favoarea oamenilor. Proiectele acestea de lege le-am iniţiat în urmă cu un an de zile, au fost semnate de 15 colegi, senatori şi deputaţi, ele şi-au urmat traseul şi în interiorul partidului şi în interiorul Parlamentului. (...) Am dorit să am un dialog cu preşedintele partidului şi ceilalţi colegi ai mei, îmi aduc aminte poziţiile Alinei Gorghiu şi ale lui Ben Oni Ardelean, care au solicitat ca în interiorul partidului să se discute aceste proiecte de lege. Ele nu au fost discutate niciodată. Asta îmi arată, îmi întăreşte convingerea că nu are nicio legătură excluderea mea cu altceva că din altă zonă s-au făcut presiuni ca eu să fiu exclus din acest partid ca să continui proiectele mele", a declarat Zamfir la Parlament, potrivit Agerpres.

Întrebat despre planurile sale de viitor, el a arătat că va cântări foarte bine o decizie.

"Excluderea mea trebuie să fie decisă de Consiliul Naţional al partidului. Eu am solicitat lucrul acesta pentru că am spus că m-am săturat ca la diverse intervale Ludovic Orban tot să-mi arate pisica cu excluderea din partid. Eu vreau să ştiu dacă politica partidului este de a închide ochii la abuzuri, pentru că despre asta este vorba. Eu cred că legile pe care eu le-am propus sunt legi care sunt împotriva abuzurilor băncilor şi IFN-urilor, ori dacă Consiliul Naţional (...) acceptă ca linia partidului să fie cea impusă de Ludovic Orban, adică de a închide ochii la abuzuri, categoric nu se va mai ajunge la excluderea mea pentru că eu mă voi retrage. Nu voi face parte niciodată şi nu mă voi regăsi într-un partid care închide ochii la abuzuri", a spus Zamfir.

El a precizat că a avut discuţii cu colegi de la ALDE şi PSD, după ce a auzit că va fi exclus din PNL.

Biroul Executiv al PNL a votat, miercuri, excluderea senatorului Daniel Zamfir din partid. Decizia finală aparţine Consiliului Naţional al PNL.