Toți candidații propuși pentru Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au fost validați de comisiile juridice din Parlament fără a fi audiați, așa cum era programat, după ce presedintele comisiei juridice din Camera Deputaților, Eugen Nicolicea, a precizat că grupurile parlamentare s-au înțeles deja pe nominalizări, CV-urile sunt depuse, iar comisiile oricum nu pot cenzura dreptul plenului de a vota. Atunci când deputatul USR Stelian Ion a insistat totuși să fie o "minimă audiere" și i-a adresat o întrebare privind implicarea lui Cazimir Ionescu, propus de PSD, în dosarul Mineriadei, și dacă acest lucru ar afecta imaginea CNSAS, în apărarea acestuia a sărit deputatul Florin Iordache.

Cazimir Ionescu (stanga), la comisia juridicaFoto: Hotnews

"Dacă tot ar trebuie să discuăm de prezumția de nevinovăție, simplul fapt că este anchetat (…) până nu se pronunță o hotărâre de condamnare definitivă nu are nicio problemă. Nu cred caăputem merge pe o supoziție, ca planează, dacă discutăm pe ce lansează presa, pe ce se discută in spațiul public, eu nu sunt de acord. Cred că excedem cadrul comisiei," a replicat Iordache.

Cazimir Ionescu se așezase la masă între timp, atunci când Stelian Ion îi adresa întrebarea, și-a aprins microfonul și a spus că ar vrea totuși să răspundă.

Nicolicea nu a dat curs însă acestei solicitări și a supus din nou la vot să fie trimise propunerile către plen.

Candidații au fost prezenți la ședința comisiilor.

Noul Colegiu al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii urmează să fie validat miercuri, prin vot, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Pentru aceste funcţii au fost trimise către Birourile permanente reunite mai multe propuneri.

Preşedinţia a propus-o pe Alexandra Toader, iar Guvernul l-a propus pe Constantin Buchet.

PSD i-a propus pe Valentin Blănariu, Mihai Adrian Cioflâncă, Cătălin Boris Precul, Cazimir Ionescu, Nicolae Vuvrea; USR - pe Germina Nagâţ, UDMR - pe Ladislau Antoniu Csendes, ALDE - pe Marius Oprea, PMP - pe Florian Bichir.

Cazimir Ionescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Militar în iunie 2017 pentru crime împotriva umanităţii în dosarul Mineriadei din 1990, scrie g4media.ro.

Ionescu face parte şi acum din Colegiul CNSAS, dar mandatul său a expirat.

El a fost trimis în judecată pentru faptele săvârşite în calitate de vicepreşedinte al primului parlament post-revoluţionar (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională - CPUN). La Mineriada din 13-15 iunie 1990 au murit împuşcaţi 4 persoane, alte 1.338 de persoane au fost bătute sau torturate.

Procurorii militari susțin că, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autoritățile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, potrivit Agerpres.

În dosarul Mineriadei au mai fost trimişi în judecată Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma.