Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, a declarat marti, în plenul reunit al Parlamentului, ca vrea unirea Romaniei cu Republica Moldova, "impreuna in Europa, dar ca o singura natiune", potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"O spun deschis, simplu şi explicit - eu vreau să ne unim cu Moldova! Vreau să fim împreună în Europa, dar ca o singură naţiune. România a fost puternică atunci când a fost unită. Şi va fi unită. Şi va fi puternică. Acesta este idealul nostru. Acesta este idealul acela de a ne afirma în istorie ca o naţiune unită, liberă şi prosperă, în care toţi cetăţenii ei să se simtă liberi, să se simtă mândri şi să aibă o viaţă mai bună", a afirmat Dragnea, în şedinţa solemnă a Legislativului de la Bucureşti, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

El a propus ca sala de plen a Camerei Deputaţilor să ne numească "Vasile Stroescu", primul președinte al Parlamentului reunificat.

"Voi propune Biroului permanent ca această sală să se numească sala 'Vasile Stroescu' . Vasile Stroescu a fost primul preşedinte al Parlamentului reunificat al României Mari. După cum ştim, ştergerea graniţelor dintre România şi Basarabia a fost de scurtă durată, acestea fiind reintroduse de pactul semnat de Rusia stalinistă şi Germania nazistă. A fost nu numai comunism, a fost şi fascism. Reprezentanţi de marcă ai acestei generaţii şi-au găsit sfârşitul în lagărul comunist de la Sighet. Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan, Daniel Ciugureanu sunt victimele represiunii comuniste din anii '50", a spus. Dragnea.

"În legătură cu Declaraţia pe care o să o adoptăm astăzi, aş vrea să citez un paragraf care, până la urmă, nu a mai fost introdus în această Declaraţie şi anume articolul 8 din Actul final de la Helsinki: toate popoarele au mereu dreptul în deplină libertate să îşi hotărască când şi dacă doresc statutul politic, intern şi extern, fără ingerinţe exterioare şi să îşi urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială şi culturală. Pe baza acestui articol 8 de la Helsinki s-a reunificat Germania şi, dragii mei colegi, domnule preşedinte Candu, domnule vicepremier Iurie Leancă, chiar nu avem atâta curaj să spunem clar ce vrem? Şi, ca să nu existe echivoc, eu o spun deschis, simplu şi explicit - eu vreau să ne unim cu Moldova! Vreau să fim împreună în Europa, dar ca o singură naţiune. România a fost puternică atunci când a fost unită. Şi va fi unită. Şi va fi puternică. Acesta este idealul nostru. Acesta este idealul acela de a ne afirma în istorie ca o naţiune unită, liberă şi prosperă, în care toţi cetăţenii ei să se simtă liberi, să se simtă mândri şi să aibă o viaţă mai bună. La mulţi ani, România!", a mai spus Dragnea, referindu-se la documentul pe care Parlamentul urmează să îl voteze.