Comisia Europeană (CE) şi preşedintele ei, Jean-Claude Juncker, doresc ridicarea MCV-ului în privinţa României, în contextul în care ţara noastră va trebui să aibă o poziţie de putere în negocierea Brexit-ului cu Marea Britanie, din 2019, când va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului UE, a declarat, sâmbătă, la Galaţi, europarlamentarul Norica Nicolai (ALDE), potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Totodată, ea a anunţat că a solicitat la Bruxelles, împreună cu europarlamentarul Mircea Diaconu, organizarea unei dezbateri pe tema conduitei CE în raport cu statele membre privind mecanismele Justiţiei.

''Vă pot spune că actuala Comisie Europeană şi preşedintele Junker îşi doresc ridicarea MCV pentru că rolul României, în 2019, este foarte important, pentru că la masa negocierilor pe Brexit vor sta CE, Marea Britanie şi preşedinţia rotativă. Or, să ai o ţară cu o astfel de etichetare, de corupţie, îşi creează dificultăţi în negociere şi nu este deloc uşor să negociezi cu Marea Britanie, care ştiţi cât de vehement se opune pe anumite capitole pe care noi le dorim să fie corect reglementate - libera circulaţie a persoanelor şi piaţa unică în care România are mari interese şi din care cred că vom ieşi uşor şifonaţi, pentru că noi avem un excendent de balanţă comercială cu Marea Britanie de un milliard de euro şi nu e uşor să pierdem acest avantaj competitiv la exportul produselor româneşti pe piaţa britanică'', a afirmat Norica Nicolai.

Norica Nicolai s-a aflat, sâmbătă, la Galaţi, unde au avut loc lucrările Conferinţei Teritoriale de Alegeri a ALDE Galaţi. Cei 670 de delegaţi l-au ales ca preşedinte al organizaţiei judeţene pe Cristian Dima, preşedinte interimar al filialei din aprilie 2017.