Preşedintele USR Dan Barna, împreună cu o delegaţie formată din membrii partidului, va fi prezent la Chişinău unde va participa la Marea Adunare Centenară care va avea loc duminică, 25 martie, informează un comunicat de presă al formațiunii.

Dan BarnaFoto: HotNews.ro

”Prezenţa membrilor USR la Chişinău e pentru a sublinia importanţa pe care partidul o acordă acestei sărbători de istorie comună între România şi Republica Moldova. Dialogul este principala pârghie a celor două ţări în consolidarea identităţii, de aceea USR susţine şi se alătură oricărui demers care poate duce la dezvoltarea Moldovei”, se spune in comunicatul citat.

"Este o ocazie deosebită deoarece împlinim primii 100 de ani de înfrăţire. Prezenţa USR la Marea Adunare Centenară este una firească dat fiind că împărţim o istorie, cultură şi identitate comună. Dar mai ales că în urmă cu câteva zile am avut ocazia de a mă întâlni cu mai mulţi primari din Republica Moldova care au subliniat cât de important este pentru ei să aibă sprijinul nostru în special în parcursul european şi euroatlantic", a declarat Barna.

Marea Adunare Centenară este dedicată celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România şi va avea loc în Piaţa Adunării Naţionale din Chişinău.