O iniţiativă legislativă a senatorului PNL Daniel Zamfir vrea modificarea Legii 312 privind Statutul Băncii Naţionale a României (BNR), astfel încât să fie abrogate alineatele din lege care îi exonerează de răspunderea civilă sau penală pe membrii Consiliului de Administraţie.

Daniel ZamfirFoto: cdep.ro

"Prezenta propunere legislativă îşi propune să modifice Legea nr. 312 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în sensul abrogării alineatelor (3) şi (4) ale art. 25, care exonerează de răspundere civilă şi penală membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României şi personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege, potrivit News.ro.

În forma actuală a alineatelor (3) şi (4) ale articolului 25 din Legea 312 privind Statutul BNR, potrivit iniţiatorului, "se statuează un regim privilegiat pentru aceste categorii de persoane, un nou tip de imunitate care este de natură să creeze un dezechilibru în ceea ce priveşte răspunderea tuturor cetăţenilor în faţa legii, în legătură cu exercitarea atrbuţiilor de serrviciu, imunitate ce excede cadrului constituţional".

Alineatul 3 al articolului 25 din Statutul BNR prevede că "membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României şi personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială, nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanţele judecătoreşti constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credinţă şi fără neglijenţă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere prudenţială".

Conform alineatului 4 al aceluiaşi articol, "cheltuielile de judecată ocazionate de procedurile judiciare iniţiate împotriva persoanelor prevăzute la alin. (3) se suportă de Banca Naţională a României".

Iniţiativa are termen de consultare publică data de 25.05.2018 şi a fost înregistrată la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, pentru dezbatere.​