Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a sustinut luni ca nu a fost informat de nimeni ca ar fi urmat sa i se organizeze un flagrant, in perioada in care era vicepremier in cabinetul Ponta.

Liviu DragneaFoto: Hotnews

Victor Ponta a sustinut vineri seara ca Liviu Dragnea a fost avertizat de "o persoana foarte importanta din SRI" ca urmeaza sa i se faca un flagrant.

"Dl Dragnea mi-a zis hai sa vorbim ca uite ce era sa se intample. Eu m-am dus, era vorba de un vicepremier din guvernul meu, si am zis dom'ne ce faceti totusi, in ce tara traim? Dar dupa cum ati vazut eu nu stiam in acel moment niciun fel de detalii, habar nu aveam, decat ca urmeaza sa vina un domn in birou la Dragnea sa ii dea ceva", a sustinut vineri Ponta. Intrebat daca era vorba de Valentin Preda, Ponta a confirmat: "Da".

Dragnea a negat insa aceasta versiune a faptelor. "Eu nu am fost sa vorbesc cu doamna Kovesi , eu cu dl Ponta si dl Maior sa vorbesc cu doamna Kovesi. Nu vreau sa comentez foarte multe din afirmatiile acestui domn dar imi doresc sa vorbeasca cat mai multe lucruri, asa aflam si noi cat mai mult", a replicat luni Dragnea.

Acesta a notat ca "in 2012 - 2013 nu prea era doamna Kovesi" la conducerea DNA.

El a sustinut de asemenea ca Valentin Preda nu avea "niciun document in afara celor legate de strategia Dunarii, atunci la el, lucru care s-a facut si public".

Chestionat daca stia de flagrant, Liviu Dragnea a raspuns: "Nu. Din cate stiu, ca inginer, flagrantul se organizarea fara ca cel vizat sa stie", adaugand insa ca a "constatat" si el ca "cineva stia, putea sa intervina in dosare".