Deputatul PNL Cezar Preda a declarat miercuri ca nu poate spune daca decizia SRI de a inchide Colegiul National de Informatii este o decizie buna sau rea, afirmand ca si el a participat la cursurile Colegiului, dar spune ca ministrul Finantelor, Eugen Teodorvici, este "singurul om care a primit o diploma nemeritata de la Colegiul National de Informatii", scrie News.ro.

Cezar Preda (foto arhiva)Foto: Agerpres

"Nu poti fi serios in momentul in care dupa ceva timp spui ca ai primit o diploma la care nu ai participat. Asta face parte din discutii de club, de seara cand te duci, bei ceva la club si pe urma spui dimineata ca nu stii ce s-a intamplat. Faptul ca actuala conducere a SRI a considerat ca trebuie sa suspende lucrarile Colegiului este o decizie pe care eu nu am de ce sa o duc intr-o zona a lucrurilor bune sau rele. Este decizia lor. Cert este ca acest Colegiul, in ceea ce priveste mediul politic romanesc, a facut apropierea de intelegere intre ceea ce inseamna SRI si mediul politic, care pana la urma decide modul in care aceste servicii de informatii isi desfasoara activitatea", a spus Cezar Preda.

Deputatul spune ca formarea pe care a oferit-o Colegiul National de Informatii este utila, deoarece "iti da notiunele necesare pentru a intelege ce inseamna SRI".

"Intotdeauna este utila o asemenea formare (cea oferita de Colegiul National de Informatoo-n.r.) pentru ca ea nu iti da nici valente de lucrator de informatii, nici valente de doctor in informatii. Iti da notiunele necesare pentru a intelege ce inseamna SRI", a explicat acesta.

Preda a spus ca si el a participat la cursurile Colegiului, dar afirma ca Eugen Teodorvici este "singurul om care a primit o diploma nemeritata de la Colegiul National de Informatii".

"Bineinteles ca am fost la cursuri, am dat examen de admitere, am fost la cursuri. Nu am fost la toate ca nu am putut, dar la finalizare am fost. (...) Cred ca singurul om care a primit o diploma nemeritata este Eugen Teodorovici. Nu am mai auzit pe altcineva sa spuna asta, sper sa nu fie singura diploma pe care domnul Teodorvici a primit-o nemeritat", a conchis el.

Colegiul National de Informatii, institutie de invatamant care face parte din Academia Nationala de Informatii "Mihai Viteazul" (ANIMV), aflata in subordinea Serviciului Roman de Informatii (SRI), urmeaza sa fiedesfiintat.

Decizia de suspendare a activitatii, care va fi urmata de inchiderea Colegiului, a fost generata de ancheta interna pe care conducerea ANIMV a declansat-o dupa ce, in octombrie 2017,actualul ministru al Finantelor, Eugen Orlando Teodorovici, declara ca are o diploma de absolvire a Colegiului fara sa fi trecut "nici macar o data" pe acolo.De asemenea, lui Eugen Teodorovici ii va fi retrasa diploma de absolvire a Colegiului, scrie PressOne.