Presedintele PSD Liviu Dragnea a raspuns luni afirmatiei facute de secretarul general adjunct al PSD, Codrin Stefanescu, cel care a spus duminica seara ca asteapta explicatii de la "camaradul" sau Dragnea cu privire la participarea sa la chermezele SRI, afirmand ca Stefanescu ar trebui sa ceara explicatii "de la camaradul sau Gabriel Oprea".

"Cred ca dl Codrin Stefanescu poate sa ceara aceste explicatii de la camaradul sau Gabriel Oprea. Am spus ca voi spune in comisia SRI ceea ce stiu, nu voi merge cu jumatati de adevar ca George Maior", a spus Dragnea, raspunzand unei intrebari pe aceasta tema.

Secretarul general-adjunct al PSD, Codrin Stefanescu, a spus, la Realitatea TV, ca Liviu Dragnea trebuie sa dea explicatii publice in legatura cu prezenta acestuia la "chermezele" SRI.

"Daca planeaza suspiciuni vizavi de un coleg din partid, atunci cu siguranta acesta, indiferent de functie, trebuie sa dea explicatii publice, nu neaparat pentru Tapalaga sau Doamna Dogioiu, ci pentru noi in interiorul partidului si pentru votantii nostri, este un lucru foarte important. Eu sunt convins ca va veni cu aceste explicatii in spatiul public. Astept ca colegul nostru Liviu Dragnea, camaradul meu Liviu Dragnea, sa spuna mai mult lucruri la comisia de control SRI, unde a si spus ca va fi audiat si ca va lamuri foarte multe din aceste aspecte", a spus Stefanescu.

Stefanescu si-a reluat declaratiile si luni, inainte de sedinta CEx a PSD.

"Eu nu ii voi cere explicatii personal. Eu cred ca e dator el sa dea explicatiile astea in interiorul partidului, sa explice cate intalniri de genul acesta a avut, de ce le-a avut si in ce context. Poate, pur si simplu, a fost obligat sa participe. Poate a participat din placere. Lucrurile astea trebuie sa le spuna in interiorul partidului, pentru noi. Pe urma trebuie sa le spuna, probabil, public. In orice caz, am inteles ca vrea sa vina la Comisia de control SRI, unde are foarte multe lucruri de spus, dupa declaratiile lui Maior. Intr-adevar, Maior nu a spus spus aproape nimic din ceea ce stie, nu a raspuns foarte corect la doua intrebari esentiale legate de cum s-a dat ordin pentru facerea dosarului lui Klaus Iohannis si pentru a-l scoate din cursa pe Iohannis inainte de a fi candidat. Nu s-a dat explicatie despre cum s-a facut la ordin dosarul lui Eduard Hellvig, pe vremea aceea ministru, secretar general PNL, azi sef al SRI. La fel, nu s-a raspuns la cum s-a dat ordin pentru ca Horia Georgescu, fostul sef al ANI, si echipa sa faca dosare la mii de primari PSD si PNL - pe vremea aceea in USL si la alte sute de oameni din conducerea celor doua partide la nivel central si judetean", a afirmat Stefanescu, inaintea sedintei Comitetului Executiv al PSD, potrivit Agerpres.

El a sustinut ca nu a avut cunostinta despre intalnirile pe care anumiti membri ai conducerii PSD le aveau cu cei din SRI.

"Am avut un soc prima data, cand a venit dezvaluirea lui Sebastian Ghita despre intalnirile repetate ale lui cu Victor Ponta intr-un astfel de cadru. Nu mi-a venit sa cred ca, pe vremea cand colegii mei erau arestati si luati de pe strada, in momentul in care se faceau mii de dosare politice tuturor conducerilor noastre judetene, presedintele meu de partid, Ponta, era la chermeze si la sprituri in vie si in case de protocol sau in case conspirative. A fost un soc pentru tot partidul. Si partidul are nevoie tot timpul de explicatii atunci cand unul dintre colegii nostri, in functii foarte importante, participa la astfel de intruniri, intr-un moment in care noi spunem raspicat ca ne luptam cu acest sistem mafiot creat de Traian Basescu, care a perpetuat in faradelegi pana in ziua de azi'" a sustinut Codrin Stefanescu.