Premierul Viorica Dancila a declarat, marti, ca are cunostinta despre declaratiile presedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, privitoare la Romania si ca, in opinia sa, fara a da sfaturi, un presedinte de tara trebuie sa fie al tuturor cetatenilor, inclusiv al celor care au alte aspiratii, subliniind ca pentru ea important este ca Republica Moldova sa mearga pe "drumul proeuropean", potrivit Agerpres.

Viorica Dancila la Chisinau Foto: Captura Privesc.eu

"Eu am sa dau exemplul personal. In momentul in care am fost investita prim-ministru, am spus ca intr-o tara, pe proiecte comune, echilibrul si buna colaborare sunt foarte importante. De aceea am solicitat si am o deschidere intr-o cooperare foarte buna cu Parlamentul Romaniei, dar in acelasi timp si cu institutia prezidentiala. Cred ca acolo unde exista o colaborare pe proiecte importante pentru tara conteaza cel mai mult pentru cetateni. Nu propriile pareri cred ca sunt importante, ci ceea ce pot sa faca impreuna institutiile de care depinde soarta atator cetateni intr-o tara. Stiu de declaratiile domnului presedinte (Igor Dodon - n.r.), dar eu cred ca un presedinte trebuie sa fie presedintele tuturor cetatenilor, si a celor care cred in altceva, au alte aspiratii. Presedintele este al tuturor si cred ca aceasta ar trebui sa fie abordarea. Nu vreau sa dau sfaturi, dar eu cred ca nu trebuie o abordare radicala nici pentru Romania, nici pentru cetatenii care cred in Romania. In fond si la urma urmei, cetatenii sunt cei care judeca daca trebuie sa mearga de-o parte sau de alta, iar singurul mod de a-si pune in aplicare dorinta pe care o au este votul, cel mai democratic mod de a se exprima al unui cetatean", a declarat Viorica Dancila, intr-un interviu la TVR Moldova, difuzat de TVR 1.

Ea a fost intrebata cum vede faptul ca in timp ce la nivel de Guvern si Parlament ale Republicii Moldova exista o retorica proeuropeana, institutia prezidentiala de la Chisinau are o retorica "anti Romania sau proruseasca" si daca acest tip de pozitionare zdruncina relatia dintre Romania si Republica Moldova.

Dancila a subliniat ca pentru ea este important ca Republica Moldova sa mearga pe "drumul proeuropean".

"Eu cred ca ar fi o alta deschidere si ca nu trebuie sa ne gandim numai la prezent. Trebuie sa vedem viitorul, sa vedem viitorul copiilor, viitorul generatiilor de astazi, care cred ca au alte credinte, au alte aspiratii. Si cred ca aceste aspiratii ale tinerilor sunt legate de Uniunea Europeana", a afirmat premierul.

Prim-ministrul roman a efectuat marti o vizita la Chisinau, unde a avut intalniri cu premierul Pavel Filip si cu presedintele Parlamentului moldovean, Andrian Candu.