Cristian Petcu a transmis redactiei HotNews.ro un drept la replica la stirea "Cristian Petcu, acuzat de plagiat, nominalizat de PNL în cadrul Consiliului de administrație al TVR", pe care il publicam in continuare. Atasat, acesta a transmis rapoartele privind lucrarile sale de doctorat de la Universitatea Valahaia din Targoviste si Universitatea din Craiova care arata ca acestea au fost testate cu softul antiplagiat.

Vezi aici si aici documentele de la Universitatea din Craiova

Vezi aici si aici documentele de la Universitatea Valahia

Drept la replica

În urma nominalizării mele ca una dintre opţiunile PNL pentru unul dintre locurile în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, am constatat cu regret că, în spaţiul public, au fost făcute o serie de afirmaţii defăimătoare atât la adresa mea, cât şi la adresa Partidului Naţional Liberal.

Cu tot respectul pentru experienţa jurnalistică a celor care au făcut acest tip de afirmaţii, ţin să le reamintesc acestora unele dintre principiile de bază ale acestei profesiuni, anume verificarea din mai multe surse a informaţiilor prezentate şi solicitarea unui punct de vedere celui/celor care fac obiectul respectivului produs jurnalistic.

Condus fiind de nevoia de a disipa aceste presupuneri nefondate și neonorante pentru mine şi pentru partidul al cărui membru sunt, dar mai ales de dorința unei informări cât mai corecte a publicului, consider oportun să pun la dispoziția celor interesaţi rapoartele sintetice antiplagiat emise de ​​i​nstituțiile de învăţământ superior în cadrul cărora am absolvit studiile doctorale. Din acestea reiese, fără echivoc, faptul că cele două lucrări de doctorat pe care le-am susținut sunt autentice și aparţin subsemnatului.

Doresc să menționez că desemnarea mea ca opțiune pentru ocuparea poziției de membru în Consiliul de administrație al SRTv s-a făcut cu respectarea prevederilor actelor statutare și Codului de integritate ale Partidului Național Liberal, prin considerarea experienței profesionale proprii acumulate în decurs de aproape zece ani în instituții culturale de prestigiu (director AFCN, director general INP, secretar de stat în Ministerul Culturii și Identitășii naționale, director și secretar general în cadrul ICR) dar și a faptului că am mai fost nominalizat pentru ocuparea unei poziții similare în doua rânduri; ca membru plin și ca membru supleant în cadrul aceluiași Consiliu de Administratie.

Totodată, voi solicita instituțiilor abilitate ​verific​area​ lucrărilor ​mele ​de ​d​octorat​, pentru a fi eliminată orice suspiciune de plagiat.

În​ continuare, voi face toate demersurile pe cale juridică ​împotriva celor care​ mi-au adus un prejudiciu de imagine prin promovarea acestor afirmații calomnioase împotriva mea. ​

Cristian Petcu

20 februarie 2018