Niculae Badalau, presedintele executiv al PSD si unul dintre criticii lui Liviu Dragnea in partid, a declarat joi ca "in proportie de 51% tind sa nu mai candidez" pentru functia detinuta acum, potrivit Opinia de Giurgiu. Badalau a dat explicatii despre scrisoarea transmisa membrilor PSD in ianuarie, in care critica maniera de conducere a lui Dragnea, si a spus ca a fost "corectata si avizata de Adrian Nastase".

Niculae BadalauFoto: Facebook - Niculae Badalau

Prezent intr-o conferinta de presa la sediul PSD Giurgiu, Badalau a mai spus ca "sunt in politica de 28 de ani. Nu am devenit mai intelept, dar mai retinut, cu siguranta. Sincer, regret perioada in care eram presedintele organizatiei PSD Giurgiu. Bucurestiul este altfel, este obositor".