Comisia juridica din Camera Deputatilor a adoptat marti rapoarte de respingere pentru proiectele de lege apartinand PNL privind revenirea la alegerea primarilor in doua tururi, respectiv interzicerea persoanelor care au suferit condamnari penale definitive de a candida la alegerile parlamentare.

Au votat pentru respingerea celor doua proiecte depuse in 2017, care au fost deja respinse de Senat, deputatii de la PSD, ALDE si UDMR.

Ce prevede initiativa de modificare a Legii 208/2015 privind interzicerea celor condamnati de a candida:

Art. 52 alin 14:

"Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu indeplinesc conditiile prevazute de lege, conditiile prevzute la art. 37 din Constitutia Romaniei, republicata, pentru a fi alese si persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnari penale definitive".

Ce prevede proiectul de revenire la votul in doua tururi pentru primari, care modifica Legea 215/2001 si Legea 393/2004:

"Daca niciunul dintre candidati nu a obtinut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemneaza in procesul-verbal incheiat de biroul electoral de cirucumscriptie, se organizeaza un al doilea tur de scrutin.

La al doilea tur de scrutin participa numai candidatii clasati pe primele doua locuri, respectiv candidatii aflati in situatie de balotaj.

In al doilea tur de scrutin este declarat primar candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi valabil exprimate."

Urmeaza ca cele doua proiecte sa intre la votul final in plenul Camerei Deputatilor.