Gheorghe Nichita: Mihai Chirica izoleaza Iasiul, victimizandu-se pe sine. A abandonat electoratul traditional al PSD, iar acum urmareste doar pacalirea tinerilor

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 11 februarie 2018, 18:45 Actualitate | Politic


Gheorghe Nichita
Foto: AGERPRES
Fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, a scris duminică, pe contul său de Facebook, că Mihai Chirica a fost exclus din PSD pentru că "el s-a cerut de mult afară", iar "în paranoia sa a ajuns să se confunde cu PSD, să creadă că PSD este el, că el este creatorul PSD", noteaza News.ro. Nichita mai spune că Mihai Chirica s-a îndepărtat de electoratul tradiţional al partidului, iar acum urmăreşte "păcălirea tinerilor".

"Natura umană nu încetează să mă surprindă! Capacitatea de disimulare, de transformare, de victimizare pe care o au unii oameni este de-a dreptul spectaculoasă! Am urmărit şi eu ultimele evenimente din politica ieşeană. PSD Iaşi a decis excluderea din partid a primarului Mihai Chirica şi a acoliţilor săi, Sorin Iacoban, personaj care nu a reuşit să conteze niciodată atât cât şi-ar fi dorit, şi Gabriel Harabagiu, un "no name" până în momentul în care, pe baza prieteniilor sale cu "sistemul", a fost susţinut de Chirica să devină viceprimar. Am văzut figurile spăşite, de victime, cu care au ieşit Chirica, Harabagiu şi Iacoban din şedinţa în care s-a votat excluderea. Şi, sincer, nu înţeleg... chiar nu se aşteptau ca, la un moment dat, să apară şi un răspuns la acţiunile lor?! Cât de naiv, cât de imatur politic trebuie să fii să crezi că te poţi comporta la nesfârşit ca un copil răsfăţat?!", a scris Gheorghe Nichita pe contul său de Facebook.

El spune că excluderea lui Mihai Chirica din PSD “a fost doar o chestiune de timp”, deoarece acesta nu „şi-a asumat niciodată statutul de membru PSD”. Nichita consideră că actualul primar al Iaşiului, după ce a căştigat alegerile, s-a confruntat cu PSD crezând că el este PSD, iar asta „l-a îngropat politic”.

“Pentru Mihai Chirica excluderea din partid a fost doar o chestiune de timp. El s-a cerut de mult afară! Chirica nu şi-a asumat niciodată statutul de membru PSD; în mintea lui a candidat ca independent, doar susţinut de social-democraţi. După câştigarea alegerilor, s-a dezis ce cei care l-au ajutat şi, mai mult, în paranoia sa a ajuns să se confunde cu PSD, să creadă că PSD este el, că el este creatorul PSD. Pe Chirica, această autosuficienţă l-a îngropat politic; pentru el, orice funcţie este prea mică, nu este nimeni mai puternic ca el”, continuă el.

De asemenea, Nichita afirmă că Mihai Chirica, „din cauza ego-ului său, izolează Iaşiul, victimizându-se pe sine” şi încearcă să păcălească tinerii, după ce a abandonat electoratul tradiţional al PSD.

„Nu a înţeles că în PSD sunt foarte mulţi oameni cu experienţă, buni profesionişti, oameni care cred în ideologia social-democrată, oameni pe care nu poţi să îi foloseşti şi apoi să îi arunci la coşul de gunoi! Din cauza ego-ului său, Chirica izolează Iaşiul, victimizându-se pe sine. A abandonat electoratul tradiţional al PSD, iar acum toate demersurile sale sunt exerciţii de imagine ce urmăresc doar păcălirea tinerilor. A atacat guvernul PSD şi pe Dragnea pentru a câştiga simpatia tinerilor de dreapta; nu din convingere, ci doar pentru imagine, pentru că „dă bine” la tineri să fii împotriva „comuniştilor” PSD-işti; aşa l-au învăţat pe el sfătuitorii”, mai susţine Gheorghe Nichita.

El spune şi că Liviu Dragnea a greşit când l-a nominalizat pe Chirica candidat la primăria din Iaşi, susţinând că fără PSD nu ar fi câştigat alegerile, iar din cauza politicii actualului primar, cei care vor pierde sunt ieşenii.

„Dragnea a greşit punându-l pe Chirica să candideze la Iaşi; în loc să aleagă un om cu personalitate a ales un oportunist slugarnic; Dragnea a ales un „yesman”... i-a fost mai comod! Chirica s-a dezis rapid de Dragnea, dar fără susţinerea lui nu ar fi fost candidatul PSD Iaşi pentru Primărie! Iar „pe persoană fizică”, nici măcar „magnificul” Chirică nu ar fi câştigat alegerile împotriva PSD, la Iaşi!  Din păcate, din politica pe care o duce Mihai Chirica, cei care vor pierde sunt ieşenii!”, a continuat el.



















761 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    ... (Duminică, 11 februarie 2018, 19:08)

    tirolez [utilizator]

    Asta nu e ala care isi hartuia fosta iubita si o urmarea pe banii primariei? Cat tupeu.
  • +4 (4 voturi)    
    cine vorbea (Duminică, 11 februarie 2018, 19:12)

    Francisc 1 [utilizator]

    asta care a pus politia locala sa-i urmareasca gacica!
    • 0 (0 voturi)    
      A trimis doi (Luni, 12 februarie 2018, 23:25)

      adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      politisti la hotelul unde fusese amanta. Unul era in camare ei si se zbenguia singur in pat si altul in camera vecina cu urechea pe perete sa vada daca se aude. Pentruca politistul care a urmarit-o si care a avut urechea lipita toata noaptea in cand amanta a dormit in acel hotel a raportata ca nu a auzit nimic. Dar Nichita nu avea incredere. Daca peretii sunt destul de grosi si poti sa te tavalesti in pat si cel din camera de alaturi nu poate auzi ?!
  • -2 (2 voturi)    
    penibilul amorezat nichita (Duminică, 11 februarie 2018, 19:33)

    gica pantalon [utilizator]

    are dreptate cu privire la pacalirea tinerilor. chirica a sedus multi cu bravada ieftina. in rest, isi vede de campania electorala saptamanala la unul din posturile locale.
  • +4 (4 voturi)    
    Pentru amnezici (Duminică, 11 februarie 2018, 19:33)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    In cazul in care nu mai stiti cine este ratatul asta:

    http://www.mediafax.ro/social/gheorghe-nichita-trimis-in-judecata-dupa-ce-ar-fi-folosit-politia-locala-sa-si-urmareasca-iubita-14901876

    Un complexat care abuzeaza de putere sa puna "sechestru" pe iubita pentru ca, in fond, ea este proprietatea lui. Un insetat de putere, care a abuzat de puterea obtinuta, care a fost luat in vizorul DNA.

    Acest ipochimen da lectii de moralitate.

    Nu spun ca ar fi Chirica vreun sfant. Dar a fost printre primii care a vociferat contra OUG13 si singurul consecvent din 2017 si pana acum in declaratii si pozitie.

    Desi sunt isgur ca este vorba si de imagine, realitatea este, ca daca ar fi sa aleg, l-as lua pe Chirica fara ezitare.

    Si ca idee, Nichita a fost si in PRU. Stiti voi... paritdul lui Ghita. Just FYI.
  • +2 (2 voturi)    
    addendum (Duminică, 11 februarie 2018, 19:36)

    gica pantalon [utilizator]

    iesenii au pierdut inca de cand l-au ales pe simirad si evident ca vor pierde in continuare pentru ca unde nu-i cap...
  • +2 (2 voturi)    
    da nechito (Duminică, 11 februarie 2018, 19:51)

    mmmircea [utilizator]

    bate vantul schimbarii, in curand vei ajunge si tu la muzeu in aceeasi aripa cu iliescu si nastase, Va baga la formol precum pe tatuca Vladimir Ilici.
  • +2 (2 voturi)    
    un pic de decenta, domnule Nechita! (Duminică, 11 februarie 2018, 19:57)

    anonim3 [utilizator]

    Eu pot intelege declansarea atacurilor la adresa primarului Iasiului, care a indraznit sa se opuna penalului Dragnea si gastii sale. Faptul ca il ataca un alt penal, fostul primar Gheorghe Nechita, este mai degraba o nota buna pentru Mihai Chirica. In pus, sa-l ataci pe motiv de apropiere de tineri are sens, sa incerci sa-l indepartezi simbolic de electoratul traditional al PSD este logic, dar sa-l acuzi ca este „un oportunist slugarnic” este de o penibilitate totala.
  • +6 (6 voturi)    
    Electoratul traditional (Duminică, 11 februarie 2018, 20:01)

    ady77 [utilizator]

    Cu acest electorat traditional tineti Moldova in " bezna" si nu vreti sa faceti autostrazi catre Moldova.
    Cu aceasta masa de manevra, reusiti sa furati din alte parti.
  • +1 (1 vot)    
    si care-i politica aia gresita? (Duminică, 11 februarie 2018, 20:11)

    gwolf [utilizator]

    d-le "no-men", caracterule, demnule, personalitate mareata !
    ia lumineaza-ne tu, fiu al lui Stefan din neamul Musatinilor, care-i politica gresita? ca l-a criticat pe interlopul jegos de teleroman? Ca vorbeste coerent si nu ipocrit? Ce treaba are asta cu politica pentru cetateni?
  • -2 (2 voturi)    
    Fiecare cu ce are (Duminică, 11 februarie 2018, 20:46)

    clencix [utilizator]

    Chirica pacaleste tinerii si Nichita pensionarii, fiecare cum poate ...
  • +2 (2 voturi)    
    electorat traditional (Duminică, 11 februarie 2018, 21:43)

    _eu_ [utilizator]

    Ma doare sufletul cand ma gandesc ca sunteti un grup mafiot care profita de saracia oamenilor! Cine e acest electorat traditional? Oamenii cei mai saraci, cei mai slab educati, cu cel mai scazut nivel de trai, pe care ii folositi NUMAI ca sa castigati puterea si pe care ii tineti saraci si needucati, lipsiti de viitor, tocmai ca sa va mentineti la putere!

    Cu ajutorul acestui electorat traditional va bateti joc si de oamenii care vor sa dezvolte Romania, ii tineti legati, izolati, le taiati orice oportunitate. La fel cum au facut si comunistii! Va doresc sa sfarsiti executati!
  • +2 (2 voturi)    
    se putea? (Duminică, 11 februarie 2018, 22:05)

    zigot [utilizator]

    e de tipul dragnea, tariceanu, si ceilalti dalmatieni ai
    psd


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică