Plenul Comun al Parlamentului a aprobat miercuri, la propunerea grupurilor PSD din Senat si Camera Deputatilor, inlocuirea senatorului Serban Nicolae din Comisia parlamentara de ancheta privind arhiva SIPA cu senatorul PSD Viorel Salan, care va prelua de la colegul sau si presedintia Comisiei. Serban Nicolae a precizat, pentru Agerpres, ca a fost inlocuit in Comisia SIPA la cererea sa.

Serban NicolaeFoto: Agerpres

Proiectul de hotarare privind modificarea componentei Comisiei SIPA a fost adoptat cu 212 voturi pentru, 43 impotriva si 4 abtineri.

Comisia de ancheta a arhivei SIPA a fost infiintata la finalul lunii septembrie 2017 de catre Parlament pentru a clarifica aspectele legate de desfiintarea Directiei Generale de Protectie si Anticoruptie (DGPA).

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, declara in luna octombrie a anului trecut, in fata comisiei de ancheta privind arhiva SIPA, ca a fost avertizat cand a fost numit in functie ca la minister exista o bomba cu ceas care ticaie si ca ea se numeste arhiva SIPA. Toader a mai spus ca in arhiva fostului serviciu secret al Ministerului Justitiei sunt mai multe tipuri de documente: carti de munca ale functionarilor cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP), documente privind viata privata, acte care tin de Arhivele Nationale si inscrisuri clasificate secret de serviciu.

Toader a spus ca si-a facut o imagine despre arhiva "cat de cat apropiata" de adevarul accesibil lui si a decis sa nu taca la fel ca predecesorii sai, sperand ca pe durata mandatului nu va iesi in spatiul public problematica SIPA.

"Acolo, eu am intrat in arhiva, si nu pot sa spun ca stiu ce este acolo, asa, dar cam stiu despre ce este vorba. Acolo, se prezuma dinainte, erau documente care nu isi gaseau locul. Cartile de munca ale functionarilor cu statut special din ANP, o absoluta nedreptate, pentru ca oamenii aia care au muncit nu puteau sa isi dovedeasca grupa, gradatia, vechimea si celelalte, sa-si ia si ei dreptul la pensie, un drept cat se poate de legitim, pentru ca nu aveau acces la Arhiva. Dar buna parte am vazut teancuri-teancuri de carti de munca. Buna parte erau acolo si e nedrept, pana la urma, nu? (...) Dar sa le ai fizic in spatele unui lacat, unui sigiliu si sa spui: nu pot sa ti le dau pentru ca sunt acolo si nu am voie, cred ca e cel putin nefiresc, ca sa nu spun ca e profund nedrept", a descris Tudorel Toader prima categorie de documente gasite in arhiva SIPA.

Comisia de ancheta a arhivei SIPA este alcatuita din senatorul PSD Marian Pavel, senatorul PSD Adrian Diaconu, senatorul PSD Alexandru Balanescu, deputatul PSD Costel Dunava, deputatul PSD Liviu Plesoianu, deputatul PSD Miah Popa. De asemenea, din partea PNL este deputatul Gabriel Andronache si Cristina Traila, dar si senatorul Daniel Fenechiu. USR este reprezentat de senatorul Mihai Gosiu, iar PMP pe deputatul Robert Turcescu.