Inspectia judiciara a CSM a inceput, marti, verificarea convorbirilor telefonice dintre Hayssam si procurorul Nastasiu, a caror transcriere a aparut in presa.

CSM s-a autosesizat din oficiu in 12 ianuarie in legatura cu materialele din presa continind transcrierea interceptarilor unor convorbiri dintre Hayssam si Nastasiu. CSM are obligatia de a sesiza din oficiu "cu privire la orice act care ar crea suspiciuni referitor la independenta sau impartialitatea judecatorilor sau procurorilor", se precizeaza intr-un comunicat de presa al CSM.

Procurorul Ciprian Nastasiu a mai fost verificat de CSM tot in legatura cu Hayssam, iar in urma anterioarei inspectii judiciare acesta a fost sanctionat cu diminuarea salariului pe trei luni.

Decizia CSM vine ca urmare a faptului ca Parchetul General a aratat ca nu are atributii in evaluarea profesionala a procurorilor. Liberalul Radu Stroe, presedintele Comisiei SRI, i-a cerut procurorului general, Laura Codruta Kovesi, sa discute cu Nastasiu despre convorbirile avute cu Hayssam. Parchetul, prin vocea purtatorului de cuvint, Robert Cazanciuc, a refuzat precizind ca " In aceste conditii, exista o practica de a atrage parchetul in jocuri politice".

Radu Stroe a cerut si SRI-ului precizari cu privire la unele afirmatii din aceste convorbiri.