Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Melescanu, va participa, luni, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), care se va desfasura la Bruxelles, anunta MAE, intr-un comunicat. Principalele teme de discutie de pe agenda ministrilor de externe din statele membre ale uniunii Europene vor fi Libia, Acordul post Cotonou si Procesul de Pace din Orientul Mijlociu.

Ministrii vor participa la un dejun de lucru, la care invitatul special este presedintele palestinian, Mahmoud Abbas. De asemenea, in marja CAE va fi organizat si un mic-dejun de lucru cu Werner Hoyer, presedintele Bancii Europene de Investitii.