PNL a sesizat Curtea Constitutionala in legatura cu modificarea legii referendumului

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 29 decembrie 2017, 13:37 Actualitate | Politic


Senatorii liberali au sesizat, vineri, Curtea Constitutionala cu privire la neconstitutionalitatea modificarii si completarii Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, anunta Agerpres. "Sesizarea este justificata de incalcarea, in cadrul procedurii de reexaminare a legii mentionate, a deciziei anterioare a CCR (nr. 612/2017), privitoare la aceeasi lege, prin care au fost admise observatiile de neconstitutionalitate formulate de PNL", se arata in sesizarea de neconstitutionalitate.

Liberalii sustin ca in urma cererii de reexaminare, Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor Constitutiei. Ei arata ca sunt incalcate prevederile potrivit carora "in cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile, inainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale" si "deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor".

Senatorii PNL subliniaza ca legea criticata are ca domeniu de reglementare norme juridice privitoare la organizarea si desfasurarea referendumului si ca in urma cererii de reexaminare, textul legii criticate nu a fost pus in deplin acord cu decizia Curtii Constitutionale.

Liberalii acuza faptul ca se elimina obligativitatea reglementarii prin lege (lege organica) a aspectelor care privesc organizarea si desfasurarea referendumului si se reglementeaza competenta Guvernului de a stabili, prin hotarare, data referendumului, incalcand astfel dispozitiile Constitutiei potrivit carora organizarea si desfasurarea referendumului se stabilesc prin lege organica, prevederile Codului bunelor practici in materie de referendum, adoptat de catre Consiliul pentru alegeri democratice la cea de-a 19-a reuniune (16 decembrie 2006) si de catre Comisia de la Venetia in cadrul celei de-a 70-a sesiuni plenare (16-17 martie 2007) prin care se recomanda ca aspectele fundamentale in materie de referendum sa nu fie modificate cu mai putin de un an inaintea organizarii referendumului si sa fie reglementate de Constitutie la un nivel superior legii ordinare, precum si jurisprudenta Curtii Constitutionale (Decizia nr. 736/2012) prin care s-a statuat ca, in afara de regulile privitoare la aspectele tehnice si de detaliu care pot fi reglementate prin acte ale executivului, toate celelalte reguli care privesc procedura de organizare si desfasurare a referendumului, inclusiv data referendumului si intervalul orar al referendumului, trebuie sa fie supuse reglementarii prin lege organica.

Semnatarii sesizarii puncteaza si faptul ca abrogarea dispozitiei conform careia "Obiectul si data referendumului national se stabilesc dupa cum urmeaza: a) prin lege, in cazul referendumului privind revizuirea Constitutiei, cu respectarea art. 147 alin. (3) din Constitutie" afecteaza exercitarea unei atributii constitutionale de catre Parlamentul Romaniei, organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii, prin eliminarea prerogativei Parlamentului de a stabili prin lege organica, obiectul si data referendumului national pentru revizuirea Constitutiei, acesta reprezentand una dintre formele de exprimare a vointei suverane a poporului roman conform legii fundamentale.

Liberalii afirma ca, dupa reexaminarea legii pentru punerea ei de acord cu decizia Curtii Constitutionale nr. 612/2017, noua forma adoptata de Parlament prevede faptul ca obiectul si data referendumului national se stabilesc "potrivit prezentei legi, in cazul referendumului privind revizuirea Constitutiei, cu respectarea art. 151 alin. (3) din Constitutie".

"Intrucat Curtea a stabilit expressis verbis prin Decizia nr. 612/2017 ca Parlamentul este indreptatit sa stabileasca printr-o lege distincta data referendumului, legiuitorul nu putea interveni asupra textului in modul in care a facut-o fara a nesocoti puterea de lucru judecat a deciziilor Curtii Constitutionale", arata senatorii PNL.

Semnatarii obiectiei de neconstitutionalitate apreciaza ca Parlamentul, parcurgand procedura de reexaminare si adoptand Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, nu a respectat prevederile constitutionale cuprinse in Constitutie, care prevad obligatia sa de a reexamina dispozitiile din lege constatate ca fiind neconstitutionale.

"Solicitam Onoratei Curti sa constate (...) ca Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, adoptata in procedura reexaminarii, este neconstitutionala ca urmare a nerespectarii de catre Parlamentul Romaniei a obligatiei constitutionale prevazute de art. 147 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata", incheie liberalii.



















1469 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Deci totul decurge cum am anticipat: (Vineri, 29 decembrie 2017, 13:46)

    scaraotchi [utilizator]

    - greva Prezidentiala;
    - spume la gura din partea ciumei, cu inceperea procedurii de suspendare a presedintelui;
    -referendum pentru suspendare - invalidat deoarece aici intervenim noi PRIN PREZENTA MASIVA LA VOT si prin aplicarea stampilei de vot pe NU, nu suntem de acord cu suspendarea;
    -Fiesta cu liber la ''ulei"
    -Fuga catre Fortaleza, dupa barbierirea prealabila a hamsterului
  • +3 (3 voturi)    
    Doar atat despre referendum? (Vineri, 29 decembrie 2017, 15:15)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Si eu care credeam ca faceti sesizare legat de legea celor 300 de spartani... aia care nici pana in ziua de azi nu s-a aplicat...

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Referendumul_pentru_trecerea_la_parlament_unicameral_%C8%99i_reducerea_num%C4%83rului_de_parlamentari,_2009

    "Ca răspuns la apelul la referendum făcut de președintele Traian Băsescu, Partidul Național Liberal a introdus în 2009 un proiect de lege care ar fi redus numărul de parlamentari la un total de 316 de reprezentanți - 99 de senatori și 217 de deputați.[5] Proiectul a rămas fără efect.

    După referendum, de la 471, numărul de parlamentari români, nelimitat prin vreo lege, a continuat să crească prin efectele redistribuirii de scaune parlamentare de la alegeri."

    Aici PSD nu s-a grabit sa il demareze vad... la ala cu "Familia Traditionala" daca nu a sunat la surle si trambite, credeam ca pana si Trump va veni sa voteze... Asta ca sa nu zic de prioritatea legilor anti-justitie.

    Deci revenind: PNL, cand presezi PSD legat de faptul ca proiectul vostru de lege nu este demarat? Ca referendumul acela este ignorat?

    Sau sunteti prea ocupati cu blatul USL?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri