PSD va reintroduce cardul de membru de partid, a declarat vineri seara liderul partidului, Liviu Dragnea, la finalul sedintei Comitetului Executiv National, relateaza News.ro.

"In ceea ce priveste membrii de partid, vom reintroduce cardul de membru. A fost o masura buna atunci si fiecare coleg din fiecare judet o sa inceapa sa se organizeze, sub coordonarea domnului secretar general Marian Neacsu, pentru a rezolva aceasta problema cantitativa, iar din punct de vedere calitativ toti membrii de partid vor fi prinsi in aceasta evidenta cu specializare, pe niveluri de specializare pe fiecare domeniu pentru ca, intr-o perioada rezonabila, sa avem o gestiune a carierei mult mai implicata", a spus Dragnea la finalul sedintei Comitetului Executiv National al PSD, care a avut loc la Sucevita.

La sedinta au participat si premierul Mihai Tudose si membrii Cabinetului sau, fiind facuta o analiza a activitatii actualului guvern, iar liderul PSD Liviu Dragnea a spus ca lucrurile stau mult mai bine decat in vara.

"In ceea ce priveste activitatea guvernamentala, lucrurile stau mult mai bine decat in vara, au avut o munca destul de sustinuta in aceste luni si au recuperat foarte multe intarzieri", a afirmat Dragnea.