Inalta Curte de Casatie si Justitie decide, marti, daca dosarele in care sunt judecati fostul vicepremier Gabriel Oprea, fostul senator Dan Sova si fostul deputat Sebastian Ghita se reiau de la zero, in urma pensionarii judecatoarei Ana Maria Dascalu, scrie Agerpres.

Dosarele respective sunt repartizate la acelasi complet care judeca si procesele lui Liviu Dragnea si Calin Popescu-Tariceanu.

Pe 5 septembrie, magistratii de la instanta suprema au decis ca dosarele lui Dragnea si Tariceanu sa fie reluate de la zero, pe motiv ca unul dintre membrii completului, Ana Maria Dascalu, se va pensiona, urmand ca ea sa fie inlocuita cu un alt judecator. Acelasi motiv ar putea fi invocat marti si in cazul dosarelor lui Oprea, Ghita si Dan Sova.

Gabriel Oprea a fost trimis in judecata de procurorii DNA, in mai 2016, pentru abuz in serviciu, alaturi de Gheorghe Nicolae, chestor principal de politie, la data faptelor sef al DIPI; Gabriel-Nicolae Pavel, comisar sef de politie, la data faptei sef al Serviciului Juridic din DIPI; Nelu Zarnica, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, si Marian-Danut Iacob, comisar sef de politie, seful unei structuri administrative la data faptei.

In iulie 2015, fostul deputat Sebastian Ghita a fost trimis in judecata de DNA pentru ca l-ar fi mituit pe fostul primar al municipiului Ploiesti, Iulian Badescu. Concret, DNA sustine ca, in anul 2013, Badescu, in calitate de primar al Ploiestiului si ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghita, a acordat ilegal clubului Asesoft Ploiesti - detinut de Ghita - o finantare nerambursabila suplimentara de la bugetul local in suma de 1.500.000 lei. In schimbul acestei finantari, Badescu ar fi primit de la Ghita o casa in Ploiesti, in valoare de peste un milion de lei.

Dan Sova a fost trimis in judecata de DNA in ianuarie 2016 pentru trafic de influenta, fiind acuzat ca, in perioada octombrie 2011 - iulie 2014, a pretins sume de bani si a primit in total 100.000 de euro de la un denuntator, in schimbul traficarii influentei sale reale pe care o avea pe langa Mihai Balan, director general al CET Govora SA, astfel incat acesta din urma sa asigure incheierea unor contracte de asistenta juridica cu o anumita societate de avocatura, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/luna.