Mai multi parlamentari PSD au depus la inceputul noii sesiuni parlamentare un proiect de lege prin care se infiinteaza un program de voluntariat militar ce presupune o Garda Civila, care va functiona in tara la nivel local in subordinea primarului si va fi coordonata la nivel judetean de prefect, compusa din voluntari ce desfasoara stagiul de pregatire militara si civila.

Marius BotaFoto: cdep.ro

Ce presupune proiectul de lege al PSD:

Garda civila este compusa din voluntari. O data la 5 ani, se efectueaza un stagiu de pregatire de 2 zile - zi de instruire militara si o zi de pregatire teoretica civila. Pot sa se inscrie si foste cadre militare, sau de politie, aflate in rezerva, precum si alte persoane care au efectuat o pregatire militara de-a lungul vietii si sunt trecute in rezerva.

Garda civila va interveni in caz de situatii de urgenta precum inundatii, incendii sau alunecari de teren.

In viziunea initiatorilor, voluntariatul militar presupune desfasurarea unui stagiu de pregatire militara, voluntar, de catre pesoanele fizice cu varsta cuprinsa intre 18 si 30 de ani la data inceperii stagiului.

Incepand cu primul an dupa promulgare, serviciul voluntar ar urma sa aiba o durata de 3-6 luni pentru recrutii cu studii superioare si 4-9 luni pentru cei fara studii superioare. Aceasta perioada va fi aplicata de catre Ministerul Apararii prin norme la prezenta lege in functie de specificul de pregatire cu fiecare arma.

Aceste stagii vor fi organizate anual, in perioada 1 martie - 30 noiembrie.

Barbatii si femeile care vor sa execute acest serviciu in cadrul Armatei Romane sau la una din institutiile urmatoare: Pompieri, Politia de Frontiera, Jandarmerie, ISU, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, se vor prezenta la centrele militare penru selectioare si stabilirea aptitudinilor.

Perioada in care vor face activitatea de pregatire va fi considerata vechime in munca, iar pentru perioada participarii la pregatirea militara si cea de perfectionare profesionala li se va acorda o solda egala cu salariul minim pe economie.

Voluntarii vor avea un certificat recunoscut de perfectionare profesionala.

Acestia vor avea si o serie de beneficii: o masa calda pe zi, decontarea navetei, contributii la CAS si CASS, iar dupa terminarea stagiului de o scutire pentru acestea de 50%, reducerea varstei de pensionare cu o luna pentru fiecare an de activitate, dar nu mai mult de 2 ani. De asemenea, beneficiaza de garantie de Stat pentru programul Prima Casa si Prima Masina, timp de cinci ani dupa terminarea stagiului.

Citeste aici in intregime proiectul de lege

"Scopul programului este ca prin acest stagiu de voluntariat militar sa se asigure atat pregatirea militara, pentru a avea cadre militare pregatite, cat si incurajarea voluntariatului in Romania si crearea de locuri de munca conexe, MApN fiind nevoit azi sa angajeze de multe ori ofiteri sau subofiteri fara nicio pregatire militara prealabila", se arata in expunerea de motive.

Proiectul este semnat de deputatul PSD Marius Ovidiu-Sorin Bota.

Camera decizionala pentru acest proiect este Senatul.