Presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, spune ca eliminarea impozitului pe dividende nu va mai fi luata acum, ci in momentul in care conditiile bugetare vor fi ameliorate, spunand ca Romania este printre tarile cu o fiscalitate atragatoare si ca mediul de afaceri are parte de un tratament favorabil din partea statului roman, noteaza News.ro.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

El a declarat, sambata dupa-amiaza, intr-o conferinta de presa sustinuta la Mamaia, ca eliminarea impozitului pe dividende va fi realizata atunci cand nu va exista riscul unor dezechilibre macro-economice.

"Nu putem sa dorim decat ceea ce este realizabil in acest moment. Economia functioneaza bine, avem premisele ca toata gama de masuri pe care am preconizat-o sa o putem implementa, dar fara ca sa existe riscul unor dezechilibre macro-economice, fara sa existe riscul unui excedent de deficit bugetar si atunci aceasta masura va fi luata, dar nu in acest moment. Prioritatile pe care le-am setat si nivelul de dezvoltare economica, cresterea economica ne permit in acest moment sa facem numai ce se vede, ramanand in continuare ca aceasta masura de eliminare a impozitului pe dividende sa fie luata in momentul in care conditiile bugetare vor fi ameliorate", a explicat Tariceanu.

El spune ca Romania este una dintre tarile cu o fiscalitate atragatoare odata cu eliminarea celor 105 taxe si impozite si cu diminuare la 10% a impozitului pe venit.

"Pe masura ce economia progreseaza, vedeti ca avem cel mai inalt ritm de crestere economica, sigur ca nivelul resurselor la buget va creste si va veni destul de repede momentul in care si aceasta masura s-o adoptam. Cred ca in Romania, in ceea ce priveste nivelul de taxe, suntem intr-o pozitie foarte buna si foarte atractiva odata cu introducerea cotei unice de impozitare, odata cu eliminarea celor 105 taxe si impozite pe care noi am decis-o. Cred ca inca o data cu diminuarea la 10% a impozitului pe venit, Romania este printre tarile cu fiscalitatea cea mai atragatoare. Nu cred ca suntem chiar atat de restanti in aceasta privinta, adica si aceasta masura daca o vom adopta, voi fi extrem de bucuros, dar cred ca si in momentul de fata, asa cum stau lucrurile, mediul de afaceri are un tratament favorabil din partea statului roman" , a mentionat presedintele ALDE.

El spune ca devansarea unor masuri economice de catre guvernul anterior a dus la o diminuare a veniturilor cu 7 miliarde de lei, precizand ca impozitul pe dividende nu reprezinta nici 10% din acea suma.

"Discutia pe care am avut cu guvernul anterior a fost urmatoarea. Noi avem in programul de masuri diminuarea TVA-ului, scoaterea taxei pe stalp, acciza de la carburant era programata sa se aplice de la 1 ianuarie 2018, devansarea acestor masuri nu ne-a costat decat 7 miliarde de lei. Va spun ca impozitul pe dividende nu este nici 10% din 7 miliarde. Sunt o serie de masuri pe care noi am fi vrut sa le luam, dar aceasta diminuare drastica a veniturilor ne obliga la o reesalonare a lor. Asa cum merge economia, v-am spus, suntem pe primul loc la crestere economica, anul asta vom avea un coeficient mult mai ridicat al absortiei fondurilor europene, la anul se va accentua acest lucru si am garantia ca si aceasta masura o vom putea implementa", a mai declarat Calin Popescu Tariceanu.