Dacian Ciolos: Cine il sustine politic pe Tudorel Toader trebuie sa-si asume ce prezinta public ca ministru al Justitiei

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 24 august 2017, 23:37 Actualitate | Politic

Dacian Ciolos
Foto: Facebook - Dacian Ciolos
Fostul premier Dacian Ciolos afirma ca cine il sustine politic pe Tudorel Toader trebuie sa-si asume ceea ce acesta prezinta public de la pupitrul de ministru al Justitiei.

"Eu zic asa, domnule Dragnea: ori spuneti raspicat ca domnul Toader a lansat o enormitate, care nu este sustinuta de PSD - si atunci trebuie sa demisioneze, ori recunoasteti public ca nu mai controlati Guvernul si atunci colegii dumneavoastra de partid vor sti mai bine ce sa faca. Daca domnul Toader are legitimitate pentru ca este sustinut politic, cine il sustine trebuie sa-si asume ceea ce dumnealui prezinta public de la pupitrul de ministru", a scris Ciolos intr-o postare pe pagina sa de Facebook joi seara, citeaza Agerpres.

El isi exprima nedumerirea fata de faptul ca seful PSD ii "cearta" pe cei care au venit imediat cu critici la propunerile de modificare a legislatiei justitiei.

"Domnul Dragnea ne cearta ca ne-am grabit sa criticam propunerile de modificare ale legilor justitiei. Da, numai dumnealui a fost cel cumpatat... noi, toti ceilalti, in frunte cu presedintele tarii, cu procurorul general, cu judecatorii, ne-am agitat copilareste, fara sa intelegem ordinea lucrurilor. Au fost enuntate cateva principii, spune dumnealui, nimic grav in asta, de ce atata agitatie, nu-i asa?! Pai nu dumneavoastra, domnule Dragnea, i-ati cerut ministrului Toader sa vina mai repede cu pachetul pe Justitie? Nu dumneavoastra spuneati in iarna ca nu stiti nimic despre Ordonanta 13? Nu este acesta guvernul care implementeaza la litera programul PSD?", scrie Ciolos.

In opinia fostului premier, se incearca punerea justitiei sub control politic.

"Daca vi se intampla sa mai uitati, dumneavoastra vorbiti in calitate de lider al Coalitiei de guvernare, iar domnul Toader in calitate de ministru al Guvernului Romaniei. Repet: al Guvernului Romaniei - o tara europeana, care respecta separarea puterilor in stat si independenta justitiei. Un stat de drept. Daca in iarna nu s-ar fi 'agitat' si n-ar fi iesit in strada sute de mii de oameni, justitia, lupta impotriva coruptiei ar fi fost schilodite. Acum, cand incercati din nou sa vulnerabilizati statul de drept, sa puneti justitia sub control politic, nu va asteptati, banuiesc, ca oamenii sa stea linistiti la locurile lor - ca sa parafrazez un citat celebru si de trista amintire - si sa va primeasca propunerile cu aplauze?!", a mai postat Ciolos.


Citeste mai multe despre   




















Material sustinut de Banca Transilvania

Intreb BT: Credite pentru companii, sustinute cu garantii si fonduri ale grupului Bancii Europene de Investitii. Doi specialisti raspund intrebarilor antreprenorilor joi, de la ora 11:00

Care sunt conditiile de finantare pentru creditele sustinute cu garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii? Care sunt programele de finantare, cu surse si garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii, pe care le deruleaza in prezent Banca Transilvania? Care sunt avantajele si dezavantajele unor astfel de credite? Doi specialisti din cadrul BT Adrian Popa, analist business, si Nicolae Barbu, coordonator Birou Gestiune Programe Externe de Finantare raspund intrebarilor antreprenorilor pe tema creditelor sustinute cu garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii, joi, 22 februarie 2018, incepand cu ora 11:00.

310 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri