Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, ca, in prezent, PSD si ALDE au impreuna un singur vot peste majoritatea absoluta in Parlament, astfel ca liberalii iau in calcul sa depuna, in noua sesiune, o motiunea de cenzura, atunci cand vor exista premise ca sunt sanse mari sa treaca, iar legaturile din interiorul coalitiei de guvernare vor fi rupte, potrivit news.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"La ora actuala, am facut aritmetica parlamentara, PSD plus ALDE au impreuna un singur vot peste majoritatea absoluta. I-au ajutat la investire UDMR si cu cei 17 deputati ai minoritatilor. Ei nu mai au majoritate, din cauza asta o sa incercam sa ne adresam fiecarui parlamentar in parte", a spus liderul PNL, la Adevatul Live.

El a tinut sa precizeze ca motiunea de cenzura nu trebuie folosita ca un instrument electoralist, fiind necesar ca aceasta sa fie depusa cand vor exista sanse sa treaca.

"O sa combatem si cu motiuni simple si cu motiunea de cenzura, dar vom apela atunci cand exista intr-adevar cea mai mare sansa ca motiunea de cenzura sa fie adoptata. Motiunea de cenzura nu trebuie folosita ca un instrument electoralist, parerea mea e ca acum trebuie gandita cu maxima seriozitate motiunea de cenzura si trebuie depusa in momentul in care are cea mai mare sansa sa treaca, in momentul in care legaturile din interiorul coalitiei sunt rupte si unde exista intr-adevar posibilitatea de a obtine voturi de la partenerii majoritatii parlamentare si de la parlamentarii din interiorul majoritatii parlamentare", a adaugat liberalul.

In ceea ce priveste cresterea accizei la combustibil, presedintele PNL a afirmat ca parlamentarii liberali vor incerca sa-si convinga colegii de la celelalte partide sa nu voteze proiectul de adoptare a masurii.

"Cresterea accizei la combustibil nu poate fi atacata la CCR, o sa incercam sa convingem parlamentarii care nu sunt din PSD ca este o aberatie, o prostie, care nu va avea alt efect decat o explozie a preturilor si o crestere a inflatiei, niciun efect economic favorabil, nici macar nu le vor creste incasarile la bugetul de stat. O sa incercam sa-i convingem sa voteze impotriva legii de adoptare", a mai spus Ludovic Orban.