Sedinta Biroului permanent al Camerei Deputatilor anuntata pentru miercuri, 2 august, de la ora 11.00, a fost reprogramata la o data care va fi comunicata ulterior, anunta directia de comunicare a Camerei Deputatilor, intr-un comunicat. Conducerea Camerei ar urma sa convoace o sesiune extraordinara a parlamentului, necesara pentru ca guvernul sa poata da ordonante de urgenta, dupa ce premierul Mihai Tudose a solicitat acest lucru pentru trecerea ELCEN la Primaria Capitalei.

Sambata dimineata, departamentul de comunicare anunta Biroul Permanent al Camerei Deputatilor (conducerea forului legislativ) va avea loc miercuri ora 11.00, iar "pe ordinea de zi se afla scrisoarea presedintelui Camerei Deputatilor, domnul Liviu Dragnea, prin care se solicita convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare in perioada 2-4 august".

Luni, insa, Dragnea a declarat intr-o conferinta de presa ca aceasta informatie este una gresita si ca a trimis doar sms-uri catre colegii deputati privind o "intentie" de a convoca, totul depinzand de guvern si de ce ordonante vrea sa adopte.

El a dat de inteles ca mai intai trebuie sa fie gata ordonantele pe care Guvernul vrea sa le adopte si pentru care este nevoie, procedural, ca Parlamentul sa fie in sedinta, si apoi se va face convocarea.

La randul sau, Calin Popescu Tariceanu s-a referit la faptul ca pentru trecerea ELCEN la Primaria Capitalei, dar si pentru pensiile speciale este nevoie de ordonante de urgenta.

"Masura referitoare la trecerea ELCEN sub autoritatea PMB si in propritetatea Primariei Capitalei necesita adoptarea unei OUG pentru care Guvernul nu e abilitat. Daca aceasta masura va fi luata prin OUG, atunci Parlamentul se convoaca in termen de 5 zile pentru a lua in dezbatere ordonanta respectiva. Deci, acest lucru depinde de ceea ce face Guvernul", a spus la randul sau presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, dupa sedinta coalitiei.

"Le-am spus ca, in momentul in care Guvernul adopta OUG (privind ELCEN - n.r), Parlamentul - respectiv Camera Deputatilor sau Senatul - se va intruni in sesiune extraordinar", a precizat si presedintele Camerei Deputatilor.

Deputatul USR Iulian Bulai a postat sambata pe Facebook sms-ul primit de la Liviu Dragnea:

"Stimati colegi, va informez ca intentionez convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputatilor in data de 2.08.2017, ora 15.00, pentru perioada 2-4.08.2017. Presedinte Liviu Dragnea", ar fi mesajul transmis de liderul PSD.

HotNews.ro a scris sambata ca guvernul pregateste in secret OUG care modifica Legea pensiilor speciale pentru politisti, militari si servicii secrete. Prin acest proiect de OUG se schimba radical modul de calcul al pensiilor speciale, astfel incat politistii, militarii si ofiterii din serviciile secrete care se vor pensiona in baza noilor reguli vor avea o pensie mult mai mica decat daca s-ar pensiona in baza legii in vigoare.

Zvonurile ca Guvernul ar urma sa schimbe Legea pensiilor speciale au determinat deja plecari masive din sistem in ultimele saptamani.

Premierul Mihai Tudose a declarat luni, dupa ce a participat la sedinta Biroului Permanent National al PSD, ca a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, pentru a se adopta un proiect de lege prin care ELCEN sa treaca in subordinea Primariei Capitalei, astfel incat sa se rezolve problema incalzirii din Bucuresti.