Presedintele Comisiei parlamentare de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009, deputatul PSD Oana Florea, a declarat joi ca in cadrul sedintei de luni a coalitiei PSD-ALDE va discuta cu Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu despre posibilitatea sesizarii Curtii Constitutionale cu privire la un eventual conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public si Parlament, dupa ce Parchetul General a refuzat sa transmita dosarul clasat care viza scrutinul prezidential, transmite News.ro.

Oana FloreaFoto: cdep.ro

"Am decis sa avem in vedere o sesizare a presedintilor celor doua Camere pentru ca acestia au prerogativele pentru a sesiza CCR cu un eventual conflict juridic de natura constitutionala intre cele doua institutii ale statului, respectiv Ministerul Public si Parlament pentru faptul ca documentele solicitate nu au fost inmanate Comisiei parlamentare de ancheta", a spus Oana Florea, la Parlament.

Ea a sustinut ca este o decizie politica, motiv pentru care se va discuta in cadrul sedintei coalitiei de guvernare.

"Cu siguranta se va face o discutie, asa cum am discutat si cu domnul Dragnea, luni in sedinta de coalitie, avand in vedere ca este o decizie politica ￯ se va discuta oportunitatea sesizarii CCR pe confluctul juridic. Am discutat aseara cu Dragnea la telefon, mi-a spus ca vom discuta in coalitie, avand in vedere este o decizie politica", a explicat presedintele Comisiei de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009.

"Voi fi acolo (la sedinta - n.r.), voi sustine argumentat, juridic, faptul ca ne aflam in situatia de fapt ca cele doua institutii sa se afle intr-un conflict de natura constitutionala. Eu cred ca o decizie a CCR ar aduce lumina in acest aspect si ar fi folositoare si pe viitor", a mai spus Florea.