Fostul premier Sorin Grindeanu a declarat intr-un interviu acordat vineri agentiei Mediafax ca fostul ministru de Finante Darius Valcov are birou in sediul Guvernului.

Sorin GrindeanuFoto: Agerpres

"Noi am castigat alegerile cu un program si in acest moment avem cu totul altceva. Nu s-a scris niciunde in programul de guvernare ca trebuie sa avem impozit pe cifra de afaceri sau taxa de solidaritate. Eu stiu ca domnul Valcov, care mai nou inteleg ca are birou in sediul Guvernului, e foarte inventiv - apropo si de evaluarea pe care a facut-o cu privire la Guvernul pe care l-am condus - dar in programul de guvernare cu care am castigat, in oferta electorala a PSD niciunde nu apar lucrurile acestea", a spus Grindeanu.

Fostul premier a mai fost intrebat si ce durata de viata preconizeaza pentru Guvernul Tudose, el raspunzand: "Depinde. Eu ii doresc premierului Tudose sa-si duca mandatul la final, adica 2020. Depinde de modul in care va relationa cu presedintele partidului, Liviu Dragnea, de modul in care va relationa cu oamenii presedintelui din Guvern, pe care ii stim cu totii - ma refer la cei de forta".

Sorin Grindeanu a mai fost intrebat in interviul acordat Mediafax si ce i-a lipsit pentru a ramane in functie. "Pupincurismul", a raspuns Grindeanu.

Darius Valcov, fost ministru de Finante in Guvernul Ponta si acuzat de fapte de coruptie, a sustinut la sfarsitul lunii trecute ca este "angajat" al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputatilor, aminteste Mediafax.

Valcov a venit la acel moment la Palatul Parlamentului, el fiind surprins de jurnalisti in zona lifturilor care fac accesul catre zona grupului parlamentar al PSD, dar si catre zona biroului presedintelui Camerei, liderul PSD Liviu Dragnea. Intrebat de jurnalisti ce face acolo, Valcov a spus ca este "angajat" al grupului parlamentar al PSD.

Ulterior, liderul PSD Liviu Dragnea a fost intrebat despre prezenta lui Valcov la grupul parlamentar. Dragnea a raspuns evaziv, sustinand ca Valcov e angajat la grup pentru ca "este bun". Intrebat de asemenea ce face Valcov la grupul parlamentar, Dragnea a spus: "Face bine".