Deputatul Octavian Goga, care a demisionat duminica din PMP si a anuntat ca va activa in grupul parlamentar PSD, a declarat pentru Agerpres ca va vota motiunea de cenzura impotriva Guvernului Grindeanu, mentionand ca nu a primit nicio recompensa pentru a face acest lucru.

"Nu mi-a dat nimeni nimic, sunt numai povesti. Le-am spus (celor din PMP-n.r.) ca vreau sa votez motiunea pentru ca mi se pare o chestie normala, pentru ca eu vreau sa fie liniste in tara si cu asta basta. Nu mi s-a oferit nimic, de la nimeni (...) Pot sa faca si doua plangeri penale impotriva mea, nu numai una (...) Nu m-am regasit intre ei (PMP- n.r) si de asta am plecat (...) Daca PMP vota motiunea de cenzura, ramaneam in PMP fara nicio problema (...) Stiti foarte bine ca eu am fost in PSD si am plecat si nu a fost scopul meu in viata sa trec din nou la PSD (...) Repet, eu vreau sa fie liniste in tara (...), va dati seama ca, daca nu trece motiunea, va fi circ. Eu voi vota motiunea", a declarat Octavian Goga.

El a mai spus ca intentioneaza sa candideze pentru functia de presedinte al PSD Covasna, in momentul in care vor fi organizate alegeri pentru aceasta functie, detinuta in prezent de fostul deputat Horia Grama.

Deputatul PMP Eugen Tomac a anuntat duminica, pe pagina sa de Facebook, ca "astazi am formulat o plangere penala cu date exacte, deoarece am informatii concrete cu privire la faptul ca deputatul OctavianGoga, ales deputat de Covasna, a primit foloase necuvenite pentru a trece la PSD."

Goga si-a depus, duminica, demisiadin grupul parlamentar al Partidului Miscarea Populara si va activa in cadrul grupului PSD, Biroul Permanent al Camerei Deputatilor luand act de demisia acestuia.