Fostul premier Dacian Ciolos i-a raspuns, marti, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, lui Liviu Dragnea, dupa ce liderul PSD afirmase ca ii recomanda presedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, sa discute cu Dacian Ciolos despre problema depasirii deficitului bugetar, pentru ca oricum "se intalnesc foarte des". Dacian Ciolos arata ca "Vad ca cineva care are azi toate fraiele puterii, dar si responsabilitatea acestora, imi cere sa-i explic domnului Juncker cum sta treaba cu deficitul bugetar din Romania anului 2017. Nu am ce sa-i explic eu domnului Juncker. Am explicat deja romanilor de ce deficitul a fost depasit prin masuri populiste votate anul trecut in Parlament."

Dacian CiolosFoto: Guvernul Romaniei

Dacian Ciolos adauga ca "Adevarata problema e ca neputinta aceasta a domnului Dragnea de a explica fenomene economice, in ciuda unor decizii de cheltuieli anuntate triumfalist, se va traduce prin pierderi ce se vor simti in buzunarul romanilor. Pentru ca exista riscul major ca ceea ce da acum cu o mana, sa trebuiasca luat mai tarziu cu doua, tocmai din cauza iresponsabilitatii."

Declaratia lui Liviu Dragnea a venit la o zi dupa ce liderul PSD a criticat Executivul european pentru discurs dublu, sustinand ca daca "Franta sau Spania" depasesc deficitul, "nu se supara nimeni".