Comisia de munca a Senatului a revenit miercuri seara asupra articolului 22 din Legea salarizarii, pe care il respinsese anterior si care prevedea acordarea unui spor de 15% la salariu pentru persoanele cu handicap vizual grav sau accentuat, si l-a aprobat, stabilind ca toate persoanele cu handicap grav sau accentuat sa beneficieze de acest spor, nu numai cele cu handicap vizual, urmand ca Guvernul sa stabileasca, prin hotarare, categoriile de handicap, potrivit Agerpres.

Decizia ca toate persoanele cu handicap grav sau accentuat sa beneficieze de un spor de 15% la salariu, asa cum propusese initial senatoarea USR Florina Presada, a fost luata cu unanimitate de voturi in comisia de munca a Senatului. Senatorul PMP Dorin Badulescu a propus completarea articolului in sensul ca Guvernul sa stabileasca, prin hotarare in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a legii, categoriile de handicap, amendament, de asemenea, adoptat de comisie.

Initial, comisia de munca a Senatului a respins articolul 22 din Legea salarizarii care prevedea acordarea unui spor de 15% pentru persoanele cu handicap vizual grav sau accentuat, dupa ce senatorii opozitiei au propus acordarea respectivului spor pentru toate tipurile de handicap, nu doar pentru cel vizual.

Articolul 22 al legii salarizarii, respins initial de comisia de munca a Senatului, prevedea ca "pentru activitatea desfasurata de persoanele cu handicap vizual grav sau accentuat, in cadrul programului normal de lucru, se acorda un spor de 15% din salariul de baza / solda de functie / salariul de functie / indemnizatia de incadrare".

"Credeti ca merita doar persoanele cu handicap vizual? Sau toate persoanele cu handicap? Cream o discriminare intre tipurile de handicap. Cei care au handicap vizual beneficiaza, cei care au alte tipuri de handicap nu vor beneficia", a intervenit senatorul PMP Dorin Badulescu.

Ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, a explicat ca nu a vrut sa introduca o discriminare a persoanelor cu handicap prin acordarea unui spor pentru acestea.

"Asa a fost prevazut si pana acum in legislatie. Am considerat ca persoanele care au dizabilitati trebuie sa fie integrate, sa nu se faca niciun fel de discriminare fata de celelalte persoane. Ele beneficiaza prin Codul fiscal de cu totul alte avantaje (...) Consideram ca nu vrem sa facem o alta forma de discriminare. O persoana fara un picior poate sa lucreze foarte bine la un birou, nu e niciun fel de problema", a sustinut Olguta Vasilescu.

"Eu taman sunt un om fara un picior, nu vreau sa cred ca n-a fost o intepatura din partea dumneavoastra, doamna ministru", a spus senatorul PMP Dorin Badulescu.

"Nu, pe cuvant de onoare. Habar n-aveam", si-a cerut scuze Vasilescu.

Senatoarea USR Florina Presada a formulat amendamentul prin care sporul de 15% la salariu era acordat tuturor persoanelor cu handicap grav sau accentuat, dar propunerea sa a fost respinsa prin votul senatorilor PSD.

"Am inteles ca in legislatia din Romania nu am introdus inca termenul de dizabilitate. Eu zic sa pastram termenul de handicap tocmai pentru a avea un punct de referinta legal si sa eliminam ᅡvizualᅡ din textul articolului. Pentru ca acolo spunem clar ᅡhandicap grav sau accentuatᅡ. E foarte simplu", a spus Florina Presada.

Dupa respingerea amendamentului USR, toti senatorii opozitiei (PNL, USR, PMP), dar si reprezentantul UDMR, s-au abtinut la votul pe articolul 22, inregistrandu-se doar 5 voturi "pentru" din partea senatorilor PSD. Drept consecinta, intreg articolul 22 a fost respins.