Premierul Calin Popescu Tariceanu i-a cerut din nou presedintelui, intr-o declaratie de presa sustinuta in aceasta seara, sa o numeasca neintarziat pe Norica Nicolai in fruntea Ministrerului Justitiei. Primul ministru sustine ca nu exista niciun argument de natura legala pentru respingerea candidaturii Noricai Nicolai. Primul ministru a sustinut ca, potrivit unei decizii a Curtii Constitutionale, presedintele nu are drept de veto in numirea ministrilor. "Rolul presedintelui este sa constate daca sunt indeplinite conditiile legale pentru numirea unui ministru si, in cazul in care acestea sunt indeplinite, sa semneze decretul de numire", a aratat premierul. Replica presedintelui nu s-a lasat asteptata. Traian Basescu i-a transmis, in aceasta seara, o noua scrisoare primului ministru, in care revine asupra solicitarii de a se intalni cu acesta pentru a lua o decizie in legatura cu desemnarea unui nou ministru al Justitiei.

  • Primul ministru sustine ca presedintele nu are niciun argument solid si legal pentru respingerea candidaturii Noricai Nicolai: "Traian Basescu stie ca nu are niciun argument solid pentru a se opune numirii doamnei Norica Nicolai Presedintia a asteptat patru saptamani pentru a-mi trimite o scrisoare in care imi solicita sa renunt la aceasta nominalizare. Un barbat de stat responsabil ar fi citit cu atentie Constitutia si ar fi semnat numirea. Presedintele trebuie sa constate daca un ministru indeplineste conditiile legale, si, daca acesta le indeplineste, sa semneze decretul de numire. In cazul Noricai Nicolai, conditiile sunt indeplinite ( nu este minora, nu a suferit condamnari) asa ca ii solicit presedintelui sa semneze neintarziat decretul de numire.
  • Primul ministru spune ca nu s-a prezentat astazi la intalnirea de la Cotroceni pentru ca aceasta nu ar fi avut niciun fundament legal, nominalizarea unui ministru nefiind obiect de negociere intre presedinte si premier. El l-a atacat pe Traian Basescu, sustinand ca respingerea candidaturii Noricai Nicolai nu reprezinta altceva decat un nou episod din razboiul dintre presedinte si premier: "Tocmai pentru ca refuz un un nou spectacol politic regizat de presedinte am decis sa nu merg la intalnirea de la Cotroceni. Nu voi participa la negocieri pentru ca interesul Romaniei nu este negociabil. Desemnarea ministrului justitiei nu este obiect de negociere intre palate."
  • Calin Popescu Tariceanu a atras atentia ca intarzierea numirii unui nou ministru al Justitiei scade dramatic sansele Romaniei ca raportul Comisiei Europene privind justitia din tara noastra sa fie unul bun: "Dumneavoastra veti fi responsabil in fata romanilor daca raportul CE va fi negativ. Va solicit sa o numiti imediat pe Norica Nicolai in functia de Ministru al Justitiei. A venit vremea ca Traian Basescu sa devina un om politic responsabil. Presedintele refuza sa-si indeplineasca o obligatie constitutionala."

Presedintele Traian Basescu i-a transmis, in aceasta seara, o noua scrisoare primului ministru, in care revine asupra solicitarii de a se intalni cu acesta pentru a lua o decizie in legatura cu desemnarea unui nou ministru al Justitiei.

"Revin asupra solicitarii de a ne intalni pentru a discuta pe tema numirii unui ministru al Justitiei. Va invit sa avem o intalnire maine, vineri 11 ianuarie 2008, fie in cursul diminetii pana la ora 11.30, fie dupa-amiaza, dupa ora 15.00, la orice ora convenabila dumneavoastra, la Palatul Cotroceni sau la Palatul Victoria.", se arata in scrisoarea publicata pe site-ul Administratiei Prezidentiale.

Vezi aici scrisoarea presedintelui catre primul-ministru.