Deputatul PSD Eugen Nicolicea, presedintele Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, a propus, miercuri, ca detinutii incarcerati in conditii inumane sa beneficieze de sase zile reduse din pedeapsa pentru fiecare 30 de zile de detentie in conditii necorespunzatoare, in conditiile in care legea ar ramane "fara efect" daca s-ar acorda o reducere de doar trei zile, transmite news.ro.

"Nu a fost niciun fel de propunere, a fost rezultanta unui calcul pentru ca la o zecime scadere de pedeapsa, cum era pana acum, te duce tot in faza de eliberare conditionata la doua treimi si acolo, din una sau doua amanari, a fost eliminat tot castigul pe care l-ai avut ca ai stat in conditii inumane. Si am spus ca legea devine atunci practic fara efect si e mai bine sa nu mai faci o astfel de lege", a afirmat Eugen Nicolicea, intrebat daca a propus ca detinutii sa beneficieze de 6 zile reduse din pedeapsa la 30 de zile de detentie in conditii inumane.

"Pe de alta parte, mi s-a parut cam mare si propunerea facuta de Marton Arpad de 9 zile, adica o treime reducere pentru conditii inumane si eu am facut o sugestie, anume ca poate sa devina efectiva in jur de 5-6 zile acordate pentru conditii inumane", a subliniat presedintele Comisiei juridice.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a dezbatut, miercuri, proiectul de lege privind reducerea pedepselor private de libertate pentru detinutii incarcerati in conditii necorespunzatoare. Discutiile in comisie pe acest subiect vor fi reluate luni.

Senatul a votat pe 13 martie, cu 113 voturi "pentru" si un singur vot "impotriva" modificarile la Legea privind executarea pedepselor, stabilind ca detinutilor care stau in conditii necorespunzatoare sa li se reduca pedeapsa cu trei zile pe luna, iar spatiul necorespunzator de detentie a fost definit ca mai mic de patru metri patrati de persoana.